Descoperire şocantă făcută de un medic: în corpul unui bărbat din Botoşani au fost găsite ace, cuie şi bucăţi de sârmă
0
Un medic din Iaşi a făcut o descoperire şocantă în cazul unui pacient din Botoşani. În urma radiografiilor, a reieşit că în corpul bărbatului sunt ace, cuie şi bucăţi de sârmă. Medicul a afirmat că în 40 de ani de practică nu a mai văzut ceva asemănător.
Medicul internist Elena Cardaş de la Spitalul Judeţean din Botoşani a făcut publice pe Facebook câteva radiografii care arată că în corpul unui bărbat din Botoşani au fost descoperite obiecte străine. Conform medicului, pacientul respectiv s-a automutilat, în corpul acestuia fiind găsite ace cuie şi sârme. Medicul a precizat că este vorba de un pacient cu tulburări afective, informează mediafax.ro
„Ce se mai poate găsi în corpul unui pacient. Ace, cuie, sârme. În 40 de ani de când mă învârt în ale medicinei nu am mai văzut aşa ceva. Ca o precizare este vorba de un pacient cu tulburări afective şi psihice. Acele sunt de mult acolo, umăr, gât, axilă. Corpul le acceptă. Ce să facă, săracul. Este o victimă”, a scris medicul Elena Cardaş pe pagina sa de Facebook.
Potrivit medicului, pacientul ajuns la Spitalul din Botoşani s-ar fi automutilat ani la rând, iar corpul acestuia a început să accepte corpurile străine.