Datori vânduţi la Apă Canal
0Sibienii au cam rămas în urmă la plata taxelor pentru apă şi canalizare. Până la data de 31 octombrie 2006 s-au adunat datorii la aceste utilităţi de 500.979,05 RON, sumă ce reprezintă
Sibienii au cam rămas în urmă la plata taxelor pentru apă şi canalizare. Până la data de 31 octombrie 2006 s-au adunat datorii la aceste utilităţi de 500.979,05 RON, sumă ce reprezintă facturi mai vechi de 60 de zile. Din această sumă, cele mai mari datorii le au abonaţii casnici (252.289,11 RON), urmaţi de asociaţiile de proprietari, cu 154.239,36 RON, şi de societăţile comerciale (94.450,58 RON). SC Apă Canal SA Sibiu trebuie să încaseze, lunar, cel puţin 91% din valoarea totală a taxelor. De la începutul anului au fost trimise 172 de notificări de judecată pentru municipiul Sibiu, 33 de notificări pentru şura Mică, zece notificări pentru Ocna Sibiului şi s-au operat 64 de debranşări. În cazurile de constrângere menţionate mai sus, pe lângă facturile restante, abonaţii casnici trebuie să mai plătească cheltuieli de judecată şi/sau de rebranşare, care sunt de 68 RON pentru reinstalarea contorului şi de 622 RON, pentru refacerea branşamentului. (A.P.)























































