Dana şi Adrian Năstase au dat ultimul autograf la DNA
Dosarul "Zambaccian" va ajunge la instanţa supremă
Fostul premier, deputatul PSD Adrian Năstase, împreună cu soţia, Dana Năstase, au acordat, ieri, ultimul "autograf" procurorilor DNA.
Ei au semnat procesul-verbal prin care dosarul "Zambaccian" va ajunge, în zilele următoare, la instanţa supremă. Năstase nu înţelege de ce acest dosar a fost botezat "Zambaccian", când cel mai potrivit s-ar fi numit "dosarul politic Adrian Năstase". Deputatul a acuzat că din această cauză au dispărut tocmai termopanele, denunţurile lui Fănel Pavalache şi ale lui Genică Boierică, dar şi partea în care se făceau cercetări cu privire la numirea lui Ioan Melinescu în funcţia de şef al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Din nou, Adrian Năstase a vorbit despre trădarea unora, fără a mai da nume, şi care, dând declaraţiile potrivite, s-au transformat din învinuiţi în martori. "Atât eu, cât şi familia mea suntem târâţi în aceste procese pentru raţiuni politice", a spus Năstase. Deputatul PSD este acuzat în acest dosar de luare de mită şi primire de foloase necuvenite în campania electorală. Tot ieri, s-a prezentat la DNA şi Irina Jianu, fostă şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii. Jianu este învinuită în acelaşi dosar, fiind acuzată de dare de mită.





















































