Cum a fost politizată până și Legea Anticancer
0Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat că Planul Național de Combatere a Cancerului a fost refăcut și pus iar în dezbatere publică. Forma inițială trecuse prin Parlament și devenise lege, normele de aplicare fiind așteptate pentru 1 iulie. Pentru pacienții oncologici, această nouă amânare a legii care ar fi adus diagnosticarea și tratamentul cancerului la unison cu ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană este cel puțin revoltătoare. Iar Profesorul Patriciu Achimaș-Cadariu, cel care a inițiat și coordonat elaborarea primului Plan Naţional de Combatere a Cancerului (PNCC), susține că argumentele prezentate de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, sunt „absolut infantile și în afara oricărei logici a unui plan de cancer”.
„Am reuşit să finalizăm noua formă a Planului Naţional de Combatere a Cancerului. Astăzi, ea va fi publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Este deschisă sugestiilor. Am lucrat numai cu profesionişti, transparent. Ne dorim să existe o mobilizare şi din partea clasei politice, astfel încât acest plan să devină realitate. În ceea ce priveşte normele, sunt foarte multe lucruri care au fost deja făcute în aceste cinci luni de când a intrat legea în vigoare“, a declarat miercuri ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Oficialul a mai spus că noua formă a Planului Naţional de Combatere a Cancerului a fost complet restructurată: „Noi am început încă din luna decembrie a anului 2022 să evaluăm forma care a fost publicată în Monitorul Oficial şi aprobată de Parlamentul României. Din păcate, foarte multe dintre lucrurile prevăzute acolo nu sunt aplicabile şi nu au niciun fel de legătură cu prevenirea sau cu diagnosticul sau cu tratamentul cancerului. Atunci, am apelat la cei mai buni specialişti din domeniul oncologiei”.
Noua variantă a fost pusă în dezbatere publică și este, potrivit lui Rafila, un document profesionist, echilibrat, etic și realizat în deplină transparență.
Ce spun pacienții
Forma inițială a planului – la care Ministerul Sănătății fusese parte implicată – căpătase formă de lege și obținuse aprobarea Parlamentului la finalul anului trecut, fiind chiar promulgat de președintele Iohannis într-o ceremonie specială la Palatul Cotroceni. Urma ca, în termen-limită de șase luni – adică la 1 iulie –, Ministerul Sănătății să elaboreze normele de aplicare. În loc de norme, însă, reprezentanții MS au început să refacă legea pe motiv că e proastă.
Pentru pacienții oncologici, această nouă amânare a legii care ar fi adus diagnosticarea și tratamentul cancerului la unison cu ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană este cel puțin revoltătoare. „Nu poți să faci tu ca ministru o lege la lege. El nu respectă legea care deja a fost aprobată de Parlament și se situează mai presus de ea. El trebuia să implementeze Planul național de cancer la care a participat efectiv în toate etapele. După șase luni s-a trezit acum că nu e bun planul și a făcut el o caricatură de plan. Noi, pacienții, nu vom accepta. Avem un plan, avem o lege promulgată, s-o respecte. N-o respectă, la 1 iulie vom decide o zi în care vom ieși în stradă și-l vom acționa în judecată. Clar!”, a declarat Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.
Obiectivele generale ale noului Plan
* Dezvoltarea unui sistem integrat de informaţii de sănătate în oncologie pentru prevenirea şi îngrijirea cancerului bazate pe evidenţe şi creşterea capacităţii de cercetare; * Asigurarea cadrului consolidat pentru un sistem de prevenţie primară consecvent şi durabil; * Dezvoltarea cadrului de depistare precoce a cancerului; * Asigurarea accesului egal şi echitabil la diagnostic si îngrijire de calitate înaltă; * Îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru pacienţii diagnosticaţi cu cancer, a supravieţuitorilor de cancer şi a familiilor şi persoanelor care îngrijesc bolnavi de cancer; * Dezvoltarea cercetării în oncologie; * Asigurarea şi dezvoltarea resurselor umane în oncologie.
Reacția profesorului Cadariu la refacerea Planului
Profesorul Patriciu Achimaș-Cadariu, cel care a inițiat și coordonat elaborarea primului Plan Naţional de Combatere a Cancerului (PNCC), a explicat pentru „Adevărul” că argumentele prezentate de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, sunt „absolut infantile și în afara oricărei logici a unui plan de cancer”. Achimaș-Cadariu este profesor doctor în Disciplina Chirurgie Oncologică şi Ginecologie Oncologică la UMF Cluj, medic primar în cadrul Secţiei Chirurgie Oncologică I, directorul Institutului Oncologic din Cluj și, din anul 2000, deputat PSD de Cluj.
Profesorul clujean spune că munca la PNCC a început cu zece ani în urmă. „Și-au adus contribuţia circa 200 de specialiști și au venit multe sugestii din partea ONG-urilor, care au fost înglobate”, spune Achimaș-Cadariu. El mai menționează că documentul a stat șase luni în transparență pe site-ul ministerului. „De ce nu l-a amendat domnul Rafila în tot acest timp?”, se întreabă prof. Achimaș-Cadariu.
Pacienții, victime ale unei dispute de orgolii
Directorul Institutului Oncologic din Cluj susține că nu este o dispută a profesioniștilor, ci una de orgolii. El susține că Rafila i-a spus la un moment dat că ar vrea să promoveze PNCC printr-un ordin de ministru, ceea ce putea fi interpretat că vrea să își asume paternitatea documentului. Vechiul plan fiind lege, acesta trebuie modificat, fie prin ordonanță de urgență, fie prin Parlament, spune prof. Achimaș-Cadariu, iar acest lucru ar însemna o întârziere foarte mare a aplicării acestuia.
„Dacă redactarea Planului a durat aproape un an de muncă susținută plus câțiva ani înainte, cât va dura oare refacerea lui? Rezolvarea, cred eu, este realizarea normelor și punerea în aplicare a planului. Oricum, punerea în aplicare necesită cinci ani, se pot face îmbunătățiri pe parcurs. Dacă nu începem azi, nu vom ajunge nicăieri”, consideră profesorul.
Între timp, cei care suferă sunt pacienții. „Dacă nu facem nimic, situația actuală în care România stă cel mai prost din UE cu privire la combaterea și tratarea cancerului rămâne neschimbată”, spune profesorul.
Ce spun alți specialiști oncologi
Trifa Adrian Pavel, conferențiar de Genetică la UMF Timișoara și medic primar specializat pe diagnostic genetic în cancere, spune că este important să avem cât mai repede un cadru legislativ care să ne permită să putem deconta cât mai multe testări genetice pentru pacienți și Planul de Cancer avea această prevedere, această posibilitate. „Din punctul meu de vedere, mai profesioniști în țara asta decât cei care au lucrat la plan nu știu unde găsim”, a mai spus el.
De asemenea, prof.dr. Tudor Ciuleanu, medic în cadrul sectiei Oncologie Medicală, specializat pe cancerul plămânilor, la Institutul Oncologic Ion Chiricuţă din Cluj, arată că din calitatea sa de clinician practician se implică mai puțin în procesul de planificare. El a precizat că nu comentează ce face Guvernul și nu vrea să se implice în polemici. „Știu că profesorul Achimaș a consultat o gamă largă de specialiști în mai multe domenii. În ceea ce privește specialitatea mea, eu și colegii mei ne-am bucurat de apariția unui plan de cancer, care de mult era așteptat și este un instrument de dezvoltare a specialității noastre, vine în folosul pacientului. Din acest punct de vedere, planul a fost bine structurat, a pornit de la premisele Planului european de combatere a cancerului”, a spus Ciuleanu.