Navigatorul de pacienți, omul care îi scapă pe bolnavi de povara de „a ști pe cineva“
0O meserie tot mai necesară în România este navigatorul de pacienți, omul care este responsabil cu îndrumarea pacientului pentru luarea unor decizii informate și pentru obținerea unui tratament corect.
Una dintre asociațiile care îi ajută pe pacienții cu cancer din România este Asociația Sus Inima, în cadrul căreia activează patru navigatori de pacienți – o meserie relativ nouă, introdusă în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR). „Navigatorul de pacienți oferă, practic, informații de la specialiști într-un timp foarte scurt, în așa fel încât să ne asigurăm că persoana aceea este mulțumită și împăcată cu decizia pe care a luat-o”, a explicat Carmen Chindriș, directoarea Asociației Sus Inima, care a deschis recent un centru de suport oncologic la Timișoara.
Concret, o persoană care este diagnosticată cu cancer se poate adresa unei asociații care are un astfel de navigator de pacient. Din acel moment, acesta se ocupă de tot ce înseamnă îndrumarea pacientului, în funcție de necesități.
„I-am promis că o să mă implic”
Anca Gavrilă este economistă de profesie, dar a devenit navigator de pacienți oncologici în Asociația Sus Inima, ajungând să practice această meserie după ce ea însăși a fost diagnosticată cu cancer.
„Eram pacient oncologic în tratament și am întâlnit-o pe Carmen, pe care o cunoșteam dinainte. Atunci mi-am promis și i-am promis și ei că în momentul în care o să termin tratamentele o să mă implic cu ce pot eu, gândindu-mă la meseria mea de bază”, a povestit Anca.
În vara anului 2018, după ce a terminat tratamentele pentru cancer, Anca a urmat un curs-pilot de navigator de pacienți, iar din acel moment a simțit că poate ajuta oamenii în felul acesta, și prin prisma propriei experiențe.
Când nu știi încotro să o apuci
Descriind plastic meseria de navigator de pacienți, aceasta îi scapă pe bolnavi de povara de „a ști pe cineva care știe pe altcineva”.
„Cred că e clar pentru toată lumea că după șocul primirii unui asemenea diagnostic de cancer, atât pacienții, cât și aparținătorii au momente în care nu știu încotro s-o apuce. Pentru mine personal a fost foarte greu să depășesc acele momente. Acum simt, și de atunci am simțit, de fapt, că au fost mai grele momentele și zilele în care n-am știut care e următorul pas pe care ar trebui să-l fac și care ar fi pasul optim pe care ar trebui să-l fac. A fost mai greu decât durerea fizică pe care a trebuit să o simt în tratamente și în operații și în tot”, a mărturisit Anca.
„Mama acum are îndoieli”
Anca Gavrilă a dat exemplu de situație în care intervine navigatorul de pacienți. „Chiar acum două săptămâni am avut o situație în care o doamnă m-a sunat în legătură cu mama ei. Au luat decizia, împreună cu oncologul lor, să înceapă chimioterapia. Pacienta era foarte fermă, dar în momentul în care se duceau spre prima ședință de chimioterapie m-a sunat fiica sa și a spus: <Vă pun pe speaker. Trebuie să vă audă și mama. Acum are îndoieli>. Până acum două săptămâni era fericită că și-a găsit diagnosticul, pentru că e foarte greu până până se ajunge la diagnostic. Și financiar e greu, pentru că investigațiile inițiale nu sunt decontate de stat”, a explicat Anca Gavrilă.
Ea a vorbit câteva minute cu pacienta și cu fiica ei încercând să le explice din experiența proprie de ce crede că e important tratamentul.
„Din experiența mea personală încerc să îi fac pe oamenii cu care intru în contact să simtă că diagnosticul e un cadou de la Dumnezeu pentru că poți să-l tratezi. Sunt mulți oameni care nu se investighează și nu știu de ce-i doare și ce-i doare. Cred că în momentul în care primești un diagnostic se găsesc tratamente în perioada asta pe care o trăim“, precizează Anca.
Trecând prin iadul bolii, Anca știe că trebuie să prețuim fiecare zi. „Trebuie să ne bucurăm de câte o fărâmă din fiecare lucru. Trebuie să găsim și o mică rază de lumină: e bine că mi-au găsit un tratament, e bine că astăzi mă simt mai bine. Trebuie să învățăm să trăim cu orice boală, cu atât mai mult cu cancerul, pentru că e din ce în ce mai răspândit”, conchide Anca Gavrilă, navigatorul de pacienți.