Cu mocăniţa pe Valea Vaserului!

ce rol au veţi afla care este, de fapt, şi scopul mocăniţei. Ea merge, în diferite puncte ale văii, pe traseul de 43 de kilometri şi se întoarce la Vişeu cu vagoanele pline de lemne.

ce rol au veţi afla care este, de fapt, şi scopul mocăniţei. Ea merge, în diferite puncte ale văii, pe traseul de 43 de kilometri şi se întoarce la Vişeu cu vagoanele pline de lemne. Trunchiuri de copaci, de doisprezece metri lungime, câte zece aliniate într-un singur vagon.
Din micuţul depou alăturat apare şi un vagonet "de lux", cu banchete de lemn, care vă va oferi adăpost până la destinaţie.

Nimic nu este aranjat
Ora de întoarcere a mocăniţei este, în general, pe la 5 sau 6 după-amiaza. Dar până atunci veţi avea parte de o călătorie cel puţin inedită. Primele "surprize" pot apărea din partea locomotivelor. Sunt patru la număr care mai sunt în circulaţie şi, cu excepţia uneia, sunt într-o stare tehnică similară cu o Dacie "obosită" care nu are ce căuta pe străzi.
şinele sunt la fel. Dacă aveţi curiozitatea să vă uitaţi în lungul unei şine, sunt slabe şanse să vedeţi o linie dreaptă. Dar este normal pentru un traseu care este cârpit din 1933, când a fost inaugurat. Nu trebuie să vă panicaţi, de exemplu, dacă mecanicul opreşte mocăniţa şi se întoarce pe jos câţiva metri să recupereze vreo bucată din locomotivă. "Este ceva normal...", atrage atenţia conductorul. Mersul în sine nu va fi unul plăcut pentru rinichi, dar, cu siguranţă, frumuseţea peisajului vă va lua gândul de tot de la zdruncinăturile aferente. Cea mai palpitantă parte este întoarcerea. Acele platforme goale la plecare se vor umple cu copaci şi veţi avea surpriza să vedeţi că în spatele vagonului în care călătoriţi sunt câteva zeci de tone bune de lemne "pe roţi"(un vagon transportă în jur de 15 metri cubi de lemn).
S-ar putea ca şi locomotiva să va privească din faţă în cazul în care nu are loc să se întoarcă cu spatele la mocăniţă, aşa cum i-ar sta bine. şi dacă până la destinaţie aţi urcat - diferenţa de altitudine între gară şi ultima bucată de şină este de 600 de metri, iar urcarea este permanentă - urmează "întoarcerea". Din cauza greutăţii trransportului, micuţa locomotivă nu ar putea, singură, să oprească întregul tren. Roţile s-ar bloca la un moment dat şi toată mocăniţa ar aluneca în continuare. Pentru a evita acest lucru, intră în scenă "frânarii". Fiecare vagon, inclusiv cel pentru pasageri, este dotat cu o frână manuală.
În funcţie de încărcare, la fiecare două-trei vagoane va apărea un om care se va "ocupa" de acea frână. şi chiar dacă nu vorbesc între ei, frânarii reuşesc să se coordoneze în aşa fel încât nici nu veţi simţi că mai lucrează cineva pe lângă locomotivă. Dar va fi interesant să-i observaţi.

Trenuleţul are concurenţă
Practic, mocăniţa nu este "aranjată" pentru a plimba turişti. Ea îşi face treaba, în fiecare zi, cărând lemn pentru făbricuţele din zonă. Dar, ocazional, când se iveşte un grup de turişti, mocăniţei i se pot ataşa şi vagoane pentru pasageri. Există şi trenuri "speciale", care fac trasee numai cu turişti. Dar, pentru un astfel de tren, preţul se situează între 300 şi 1.500 de euro. La astfel de tarife, parcă şi cheful dispare, oricât de inedită ar fi plimbarea. Dar există turişti care nu contenesc să închirieze un astfel de mijloc de transport pentru plăcerea personală. Majoritatea sunt străini, aşa cum de altfel cei mai mulţi turişti care se plimbă pe Valea Vaserului sau prin tot Maramureşul nu sunt vorbitori de limba română. Trecând peste pretenţia unui tren care să vă fie dedicat, preţul de 25 RON pentru o călătorie cu mocăniţa nu este exagerat, iar amintirile care vă vor rămâne din această călătorie valorează de zeci de ori mai mult.

Nu uitaţi coşul cu mâncare
Drumul în sine poate acoperi între 10 şi 43 de kilometri. Depinde unde se taie copaci în ziua respectivă. Dar oricare ar fi el, veţi fi impresionaţi de sălbăticia şi naturaleţea peisajelor. De-a lungul liniei veţi descoperi cele mai pitoreşti forme ale naturii: maluri abrupte ce pornesc chiar de lângă linie, păduri seculare enigmatice şi reci, stânci masive străbătute de tuneluri, cum nu aţi mai întâlnit în alte zone. Un lucru trebuie să luaţi totuşi în calcul. Odată ajunşi la capătul traseului veţi avea de "pierdut" între 1 şi 4 ore. Dacă se lucrează în apropiere, puteţi merge să vedeţi. Dacă aveţi dispoziţia necesară şi nu plouă, puteţi face o plimbare prin împrejurimi. Dar nu prea departe, pentru că nu există trasee marcate şi nici măcar poteci. În afară de exploatările de lemn, care sunt limitate ca extindere, nici măcar pădurarul nu ştie tot ce e prin pădurea Vaserului. Aşa că cel mai indicat ar fi să plecaţi pregătiţi pentru un picnic. Veţi avea loc să întindeţi pătura pe iarbă şi cât aşteptaţi să se încarce vagoanele cu lemne puteţi prânzi în linişte.