Cristian Mungiu are emoţii la proiecţia filmului în România
Filmul lui Cristian Mungiu, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", premiat cu Palme d'Or la Cannes a deschis ediţia 2007 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania şi porneşte "din pole
Filmul lui Cristian Mungiu, "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", premiat cu Palme d'Or la Cannes a deschis ediţia 2007 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania şi porneşte "din pole position" în competiţia festivalului, după cum a declarat directorul festivalului, Mihai Chirilov. Totuşi, Cristi Mungiu are emoţii.
Regizorul Cristi Mungiu a declarat pentru Realitatea TV, după începerea proiecţiei filmului câştigător la Cannes, "Patru luni, trei săptămâni şi două zile", că este emoţionat, întrucât nu ştie cum va întâmpina publicul român filmul său.
"Am emoţii pentru că în aceste momente se proiectează filmul meu pentru prima oară în România.
E prima întâlnire cu publicul şi sper că el va ajunge la public aşa cum l-am scris eu", a mărturisit Cristi Mungiu, care a completat că emoţiile din această seară sunt diferite de cele pe care le-a trăit la Cannes.
"Pentru prima oară, cred şi sper eu că românii au simţit că sunt cu adevărat invingători. Sper că am scutit bugetul statului de nişte bani pentru promovarea imaginii României", a mai adăugat regizorul.
"Ce face imaginea României nu e numai succesul, ci şi un act artistic valoros, care este în acelaşi pas cu Europa", a afirmat Cristi Mungiu, în aşteptarea reacţiei publicului român la filmului său.





















































