Crestin-democratii germani arunca tema imigratiei in lupta electorala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Este iresponsabil sa deschizi piata muncii tuturor strainilor veniti din afara Uniunii Europene", declara Edmund Stoiber

Cu mai putin de o saptamana inaintea alegerilor generale din Germania, programate pentru 22 septembrie, cursa electorala este mai stransa ca oricand. Actuala coalitie de guvernamant, formata din social-democratii cancelarului Gerhard Schroder si ecologistii ministrului de externe Joschka Fischer are un usor avantaj impotriva adversarilor crestin-democrati si ai potentialilor aliati ai acestora, liberalii. Potrivit ultimelor sondaje, coalitia rosu-verde (SPD-Verzi), este creditata cu doua procente mai mult decat alianta brun-galbena (CDU/CSU si FDP - liberalii). Totusi, diferenta este de mica, incat nu permite o departajare clara a fortelor politice, iar rezultatul scrutinului ramane imprevizibil. Oricum, tendinta ultimelor saptamani este o crestere constanta de popularitate a cancelarului Schroder, care nu numai ca a recuperat handicapul fata de adversarul sau, conservatorul Edmund Stoiber, dar a si reusit sa-l devanseze. La aceasta par sa fi contribuit raspunsul prompt al cabinetului Schroder in fata inundatiilor care au devastat tara in luna august, precum si prestatiile cancelarului din timpul celor doua dezbateri televizate, cand s-a dovedit mai convingator si mai charismatic decat adversarul sau. Nu in ultimul rand, refuzul categoric al liderului social-democrat de a antrena Germania intr-un nou razboi impotriva Irakului i-a adus, potrivit sondajelor, numeroase voturi. In fata acestei situatii, tabara crestin-democratilor a optat pentru o schimbare de tactica: ieri, premierul bavarez Edmund Stoiber a aruncat in lupta electorala controversatul subiect al imigratiei, lasat deoparte, pana acum, printr-un fel de acord tacit intre cele doua parti, deoarece controversele pe aceasta tema ar fi putut lesne degenera in declaratii cu nuante xenofobe si izolationiste. Ieri, Stoiber a atacat dur, intr-un interviu acordat canalului ZDF, noua lege a imigratiei adoptata, anul acesta, de coalitia de guvernamant, care permite o imigratie controlata, in functie de necesarul de forta de munca specializata in diverse domenii. Stoiber a declarat ca "este iresponsabil sa deschizi piata muncii tuturor strainilor din afara Uniunii Europene" si a anuntat ca, una dintre primele masuri pe care le va adopta cand va veni la putere, va fi abolirea respectivei legi. Concomitent, Gunter Beckstein, actualul ministru de interne al landului Bavaria (care, in cazul victoriei crestin-democrate, va deveni ministru federal de interne) a prezentat presei programul CDU/CSU in aceasta privinta. Crestin-democratii doresc blocarea imigratiei si mai buna integrare a strainilor care traiesc deja pe teritoriul Germaniei. Ei considera ca apropiata extindere a Uniunii Europene catre Est va antrena catre Germania un val de solicitanti de locuri de munca, ale caror cereri nu pot fi satisfacute decat pe socoteala cetatenilor germani, care se confrunta deja cu o rata ridicata a somajului. Imigratia necontrolata reprezinta, sustin conservatorii, si o serioasa amenintare la adresa securitatii statului (stiut fiind ca o multime de potentiali membri ai retelei al-Qaida au activat pe teritoriul Germaniei). Cancelarul Schroder a reactionat prompt la schimbarea de tactica a opozitiei, criticand "promovarea de catre aceasta a unor idei iresponsabile care ar putea ameninta pacea sociala". Raspunsul purtatorului de cuvant al CDU/CSU a fost la fel de prompt: "cine a profitat primul de pe urma sentimentelor anti-americane ale populatiei nu-si poate permite astfel de critici". Asadar, pe ultima suta de metri a cursei electorale, toate metodele sunt permise...

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite