Cozma cere patru milioane de euro pentru 178 de zile de arest
0Procesul în care fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, cere despăgubiri de 4 milioane de euro de la statul român, va continua pe 21 noiembrie la Tribunalul Bucureşti. Până
Procesul în care fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, cere despăgubiri de 4 milioane de euro de la statul român, va continua pe 21 noiembrie la Tribunalul Bucureşti. Până atunci, magistraţii trebuie să analizeze excepţiile ridicate ieri de Ministerul Finanţelor, respectiv faptul că această cauză ar trebui judecată la Timişoara, unde fostul "Luceafăr al huilei" are domiciliul stabil. Ministerul Finanţelor consideră inadmisibilă cererea lui Cozma. Fostul lider al minerilor a dat în judecată statul român pentru cele 178 de zile în care ar fi stat ilegal arestat, în perioada 17 decembrie 2004 14 iunie 2005 - întrucât fusese graţiat prin decret prezidenţial de către fostul preşedinte al României Ion Iliescu. Eliberat prin decret prezidenţial pe 17 decembrie 2004, Cozma a fost reîncarcerat a doua zi, după ce decretul a fost anulat, însă acesta a câştigat însă în instanţă contestaţia la executare. Ieri, Miron Cozma a fost adus la Tribunalul Bucureşti de la Penitenciarul Rahova unde este încarcerat, însă a refuzat să dea vreo declaraţie. (L.N.)























































