Costume româneşti la New York

Oana Botez-Ban a fost desemnată în revista "Scenographica" - primul catalog de scenografie din ţară noastră - unul dintre cei mai promiţători trei tineri designeri din România în anul 2000.

Oana Botez-Ban a fost desemnată în revista "Scenographica" - primul catalog de scenografie din ţară noastră - unul dintre cei mai promiţători trei tineri designeri din România în anul 2000. Catălina Buzoianu spune despre Oana Botez-Ban că toată concepţia ei de design scenografic "invadează spaţiul dramatic, creşte în mod ameninţător, se târăşte, urcă, înconjoară, acoperă şi se retrage apoi ca o reptilă într-un colţ sau într-o cutie, stă ca într-o ambuscadă, gata să atace cu o ferocitate implacabila".
Oana a absolvit Academia de Arte din Bucureşti, iar în 1999, împreună cu soţul ei, Lucian Ban - muzician-jazzist -, a venit la New York. A început să lucreze cu teatre de marcă - printre care s-au numărat "The Kitchen Theatre", "Joyce Theatre", "Ontological-Hysteric Theatre" (unde unul dintre membrii fondatori este Richard Foreman) sau "Flea Theatre" (a cărui directoare este Sigourney Weaver). Pe Oana a marcat-o cel mai mult întâlnirea cu Richard Foreman, despre care crede că este un profesionist de excepţie şi un om de la care are de învăţat foarte mult. Ba mai mult, Oana a fost surprinsă de faptul că Foreman citise scrierile filosofice ale lui Blaga, în limba franceză, iar acum le-ar fi vrut şi în limba engleză, pentru a le înţelege mai bine. Ea realizează cum oamenii de cultură din străinătate ştiu mai multe decât ne imaginăm despre România, însă pe o scară mai largă rămânem tot complet necunoscuţi. Românca este dezamăgită de Centrul Cultural Român, care nu face prea multe. Organizează câteva "sindrofii" pentru cei mai în vârstă, însă nu e în stare să strângă laolaltă românii din diaspora şi străinii interesaţi de România, pentru spectacole de calitate. Problema invocată este mereu cea a lipsei fondurilor, deşi nici interesul, nici voinţa nu sunt arătate. Un exemplu pe care îl dă Oana este solicitarea pe care o primise să meargă cu Saviana şi Paul Bargetto la Constanţa. După săptămâni întregi de pregătire a materialelor, toţi erau gata de plecare în România, când s-a primit deodată anunţul că nu sunt fonduri şi că ea va trebui să fie "sacrificată". Ar fi fost mai mult decât încântată să vină din nou şi să lucreze în România, însă acest episod a determinat-o să nu mai facă acest pas. La trei ani după ce s-a stabilit în America, Oana a optat pentru un Master în Design de Costum şi Decor la Universitatea din New York, primind o bursă de merit pe perioada celor trei ani de studiu. Trei ani de armată, după cum i-ar fi numit Oana, deoarece lucra în jur de 12 ore pe zi, şi chiar şi în weekend-uri. Până ca o persoană să primească o diplomă de master sau una de doctorat de la acele universităţi prestigioase, trebuia să urmeze un regim drastic. Acolo nu existau acele criterii sau avantaje de tipul "copii de bani gata". Oana a realizat până în prezent costume şi decoruri pentru spectacole care au mers în câteva ţări europene, printre care Italia, Turcia, Polonia. În Statele Unite, creaţiile ei au apărut pe coperta celebrei reviste de teatru "Entertainment Design", precum şi în "The New York Times" sau "Village Voice". În colaborare cu acelaşi Paul Bargetto, Oana a pus şi bazele "East River Commedia" - un ansamblu de tineri artişti de teatru, cu rădăcini în medii foarte diferite, care lucrează împreună pentru a oferi publicului new-yorkez şi internaţional producţii teatrale cu multiple nuanţe interpretative. În primavara acestui an, Oana şi Saviana au colaborat la un proiect multimedia numit "Suspendida", care, prin dialog dramatic, poezie, dans, cântec, vorbea tematic despre emigraţie, despre suspendarea între două lumi - o stare care îi defineşte într-o oarecare măsură pe majoritatea newyorkezilor în acest oraş, unde fiecare e diferit de cei din jur.