Costache Negri, primul diplomat din istoria Principatelor Române, a renunțat la şansa de a fi ales domn al Moldovei

Costache Negri, unul dintre cei mai mari patrioţi români și omul numărul 1 în negocierile externe legate de Unirea Principatelor Române, avea şanse de a fi ales domn al Moldovei, dar a renunţat, devenind un sfetnic apropiat al lui Cuza.

Costache Negri. FOTO digibuc.ro Almanahul „Societăţii Scriitorilor Români”, 2, 1913

Deși lăsat oarecum într-un con de umbră, scriitorul, publicistul şi diplomatul Costache Negri, un susţinător al interesului naţional, ca participant la Revoluţia din 1848 şi, mai târziu, în 1859, ca pledant activ al cauzei Principatelor Române, rămâne în istorie drept unul dintre marii artizani ai Unirii înfăptuite pe 24 ianuarie, acum 165 de ani.

Costache Negri s-a născut în martie 1812, la Iaşi, într-o familie boierească, tatăl fiind vel aga Petrache Negri şi mama, Smaranda Donici, potrivit Agerpres.

Şi-a început educaţia acasă cu un dascăl grec, pe care a continuat-o la şcoala Mitropoliei din Chişinău, unde familia se refugiase din cauza evenimentelor din 1821. A fost, pe rând, elev al unor pensioane franceze din Iaşi şi Odessa. În 1832 a plecat la studii în Franţa şi Italia iar între 1833 şi 1837 a vizitat Viena, Paris, Berlin, Hamburg, Veneţia, Napoli, Florenţa ş.a.

S-a întors pentru scurt timp acasă (1837-1838), plecând la Paris, în 1840, unde la o întâlnire cu studenţii români s-a pronunţat pentru împroprietărirea ţăranilor cu pământ, potrivit lucrării „Dicţionar biografic de istorie a României" (Editura Meronia, 2008) şi Bibliotecii Judeţene "C. Sturdza" Bacău.

Mentor al tinerilor paşoptişti,

Prieten cu Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Nicolae Kretzulescu, fraţii Goleşti, pe care îi întâlnise la Paris, Costache Negri a devenit un fel de mentor al ceva mai tinerilor paşoptişti, contribuind, cu tactul şi frumoasele sale calităţi intelectuale şi sufleteşti, la realizarea solidarităţii acestei generaţii, se arată în „Dicţionarul scriitorilor români'' (Ed. Albatros, Bucureşti, 2001).

În urma morții tatălui său, i-a revenit moştenire conacul de la Mânjina din judeţul Galaţi (locul în care s-a plănuit Unirea Principatelor), unde s-a retras în perioada 1841-1846 şi care a servit drept loc de întâlnire a tinerilor paşoptişti din Ţara Românească şi Moldova. 

Printre vizitatorii conacului de la Mânjina s-a numărat şi poetul Vasile Alecsandri, care a și evocat acele momente.

„Două puncte foarte depărtate existau pe faţa pământului, în cari Românii generaţiei nouă, începură a se întâlni: unul în Franţa, în cuartierul studenţilor din Paris, şi celalt în Moldova, la moşia lui Costache Negri", conform volumului „Costache Negri. Viaţa şi vrednicia lui" (Gh.N.Munteanu-Bârlad, Editura Librăriei "Universala") citat de site-ul dedicat Casei Memoriale „Costache Negri", aparţinând Muzeului de Istorie „Paul Păltănea" Galaţi.

La 31 ianuarie 1844, Costache Negri a salutat decizia de dezrobire a ţiganilor de pe domeniile statului şi ale mănăstirilor luată de domnul Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849).

În 1845, alături de alte personalităţi, a răspuns la apelurile adresate moldovenilor şi transilvănenilor de Asociaţia Literară a României din Bucureşti în vederea concentrării eficiente a activităţilor revoluţionare.  Un an mai târziu, în 1846 a aderat la filiala acesteia de la Paris, Societatea Studenţilor Români (creată în 1845), unde l-au surprins evenimentele revoluţionare din februarie 1848.

S-a alăturat acţiunii revoluţionare din 27 martie 1848

A revenit acasă şi s-a alăturat acţiunii revoluţionare din 27 martie 1848. După înfrângerea acesteia s-a exilat la Braşov, unde a luat parte la redactarea programului moldovenilor, intitulat „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei" (12 mai 1848).

S-a refugiat la Cernăuţi, iar în iunie 1848 a participat la organizarea Comitetului revoluţionar moldovean şi a semnat documentul programatic „Dorinţele partidei naţionale în Moldova" (aug. 1848), conform lucrării „Dicţionar biografic de istorie a României" (Editura Meronia, 2008).

S-a întors în ţară după numirea lui Grigore Alexandru Ghica domn al Moldovei (oct. 1849) şi s-a implicat intens în activitatea unionistă.

A ocupat dregătorii importante: pârcălab (prefect) de Galaţi (1851) şi şef al Departamentului de Lucrări Publice (1854).

A pledat cauza Principatelor Române şi dreptul lor la autonomie

În timpul Războiului Crimeei (1853-1856), a condus o delegaţie la Congresul de la Viena (1855) pentru a pleda cauza Principatelor Române şi dreptul lor la autonomie.

După Congresul de la Paris (1856), unde s-a hotărât convocarea Divanurilor Ad-hoc, a fost ales vicepreşedinte al Divanului ad-hoc din Moldova (1857), care a propus unirea şi alegerea unui principe străin.

Puterile garante şi-au exprimat hotărârea lor prin Convenţia de la Paris din 1858, iar românii şi-au impus voinţa, alegându-l în cele două Principate ca domn pe colonelul unionist Alexandru Ioan Cuza (ianuarie 1859).

Costache Negri avea şanse de a fi ales domn al Moldovei, dar a renunţat ( a fost de mai multe ori îndemnat să candideze la tron, dar a refuzat de fiecare dată, cu o integritate morală ce nu pare a mai fi fost întâlnită în politica românească), devenind un sfetnic apropiat al lui Cuza, desfăşurând în timpul domniei acestuia (1859-1866) o bogată activitate diplomatică.

A condus delegaţia moldovenească plecată la Istanbul pentru a obţine de la sultan învestitura pentru domnului ales (9/21 ian. 1859).

La 31 martie 1859, când Alexandru Ioan Cuza a unificat legaţiile de la Istanbul ale celor două Principate, a devenit primul titular al agenţiei diplomatice a Principatelor Unite (31 oct. 1859-17 febr. 1866).

Din această calitate a desfăşurat diverse demersuri diplomatice pe lângă Înalta Poartă, între care obţinerea recunoaşterii pavilionului tricolor (1862) şi recunoaşterea secularizării averilor mănăstireşti (1863).

După abdicarea lui Cuza s-a retras definitiv din viaţa politică

După instaurarea monarhiei constituţionale, a fost ales deputat (1866) şi preşedinte al Adunării Deputaţilor (29 apr.-1 mai 1869), mandat pe care nu l-a exercitat. După abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza în 1866, Costache Negri s-a retras definitiv din viaţa politică, la Târgu Ocna, notează bjbacau.ro.

Pe lângă activitatea politică, Costache Negri a avut și o importantă activitate publicistică, prin colaborarea la diverse publicaţii: „Foaia ştiinţifică şi literară'' („Propăşirea'', Iaşi) (unde debutează în 1844 cu un text în proză intitulat „Veneţia''), „Bucovina" (Cernăuţi), „România literară'' (Iaşi), „Steaua Dunării'' (Iaşi) ş.a. A scris literatură la îndemnul lui Vasile Alecsandri - câteva poezii, fabule, proză.

La moşia sa de la Mânjina (din 1908 comuna Costache Negri) a scris o parte din opera sa literară, publicată postum, din care amintim: „Versuri, proză, scrisori" (1906); „Scrieri" (2 vol., 1966) etc.

A tradus din Byron şi Schiller, însă epistolele rămân cele mai interesante scrieri ale sale, o parte dintre acestea având o valoare documentară, istorică (corespondenţa cu Al.I. Cuza), indică „Dicţionarul scriitorilor români'' (Ed. Albatros, Bucureşti, 2001).

A murit la Târgu Ocna, la 28 septembrie 1876, în urma unei pneumonii. A fost înmormântat, pe 1 octombrie, în curtea bisericii „Buna Vestire" („Răducanu") din Târgu Ocna.