Turiștii străini aleg vacanțe „pe muncă” în România. Cazare și masă gratuite, în schimbul ajutorului în gospodării
0Tot mai mulți turiști străini aleg să își petreacă vacanțele în satele românești, optând pentru experiențe autentice la costuri reduse. Unii dintre ei lucrează ca voluntari în gospodării, unde primesc în schimb cazare și masă.

Fenomenul este tot mai popular în rândul tinerilor, care sunt atrași de stilul de viață tradițional și de posibilitatea de a învăța activități agricole sau meșteșuguri, într-un cadru rural, arată un reportaj al Știrilor ProTV
În satul Moșna, din județul Sibiu, două tinere venite din străinătate s-au integrat deja în viața unei familii locale și participă la activități gospodărești, de la lucrul în grădină până la prepararea dulceții de trandafiri. Turistele descriu experiența ca fiind una activă, în care munca fizică este însoțită de satisfacția descoperirii unui mod de viață diferit.
Gazdele, la rândul lor, consideră că schimbul este unul benefic pentru toată lumea: primesc ajutor în gospodărie, iar turiștii pleacă acasă cu experiențe noi și relații personale.
Situații similare sunt întâlnite și în alte localități, cum este Hosman, unde turiștii participă la activități agricole, precum cositul sau diverse lucrări din grădină, dar și la prepararea produselor tradiționale.
Cei mai mulți dintre care optează pentru un astfel de turism își găsesc gazdele prin platforme internaționale dedicate voluntariatului în ferme, cum este „World Wide Opportunities on Organic Farms” (WWOOF).
În România, aproximativ 30 de gospodării sunt înscrise în astfel de rețele, însă numărul celor care oferă acest tip de experiențe rămâne încă limitat.
Potrivit specialiștilor din turism, cererea este în creștere, iar unele experiențe de acest tip au început să fie chiar taxate, pe fondul interesului tot mai mare pentru vacanțe autentice.
Datele oficiale arată că România a înregistrat o creștere a numărului de turiști străini. Doar în primele patru luni ale anului, peste 640.000 de vizitatori au fost cazați în unități turistice, cu aproximativ 3% mai mulți față de aceeași perioadă din 2025.























































