24 ianuarie: Unirea Principatelor Române și ziua în care Republica Democratică Moldovenească și-a proclamat independența
0Ziua de 24 ianuarie reprezintă un important reper istoric în istoria românilor. Aceasta marchează atât Mica Unire, cât și înființarea, la București, a primului Parlament unic al României, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Tot în aceeași zi, în anul 1918, Republica Democratică Moldovenească și-a proclamat independența.
1849: S-a născut Gheorghe Cârţan, cunoscut în istorie sub numele de Badea Cârţan
Gheorghe Cârţan (Badea Cârţan) s-a născut la 24 ianuarie 1849, la Cârţişoara, jud. Sibiu, conform http://enciclopediaromaniei.ro/. Şi-a petrecut anii tinereţii la Cârţişoara, lângă Sibiu. A rămas de timpuriu fără tată şi a deprins cititul la 16 ani, folosind drept abecedar Evanghelia pe care o primise de la preotul satului. La 45 de ani a ajuns la Viena.
Aici a văzut lucrarea lui Gheorghe Şincai „Hronicul românilor şi a mai multor neamuri”, iar lectura acestei cărţi i-a însufleţit dorinţa de a confirma adevărul istoric prin probe concrete.
În ianuarie 1895 badea Cârţan a plecat la Bucureşti, spunând că vrea să vadă statuia lui Mihai Viteazul, pe care îl aprecia ca fi ind un mare erou al românilor. A ajuns la Bucureşti în aceeaşi lună, după ce a străbătut întreaga distanţă pe jos.
„A admirat statuia voievodului român şi neavând unde să doarmă, pentru că nu avea sufi cienţi bani pentru a trage la vreun han, s-a culcat în zăpadă, după cum era obişnuit ca cioban. Dimineaţa, ridicându-se din zăpadă, a fost văzut de un făgărăşean, Ion Grama, care s-a întâmplat să fi e om de serviciu la Liga Culturală. Prin intermediul acestuia a fost prezentat profesorului V. A. Urechia, preşedintele Ligii şi pe profesorul Grigore Tocilescu. Cât timp a stat în Bucureşti, badea Cârţan a vizitat muzeele din Capitală, Ateneul Român, Universitatea, Academia Română (...) Isprava de a fi dormit iarna în zăpadă l-a făcut cunoscut în toată ţara” (http://enciclopediaromaniei.ro/).
Profesorul V. A. Urechia, preşedintele Ligii Culturale a tuturor Românilor, i-a recomandat să citească Titus Livius. După aceste lecturi, badea Cârţan a vrut să vadă Roma şi mormântul lui Traian. Şi-a dus visul la îndeplinire, după o călătorie de 4.000 de kilometri, pe jos, până la Roma, pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român.
„Traseul spre Roma l-a urmat prin Timişoara, Szeged, iar la 17 ianuarie a ajuns la Budapesta. La 1 februarie 1896 a ajuns la Viena. De aici a plecat spre Salzburg, apoi spre Innsbruck, de unde a trecut Alpii ajungând la Genova. După patruzeci şi trei de zile, rupând patru perechi de opinci, a ajuns la Roma” (http://enciclopediaromaniei.ro/).
A depus la baza Columnei pâine, sare şi o brazdă de pământ din Transilvania. Prin călătoriile sale spre Roma, dar şi prin cele de peste munţi, purtând în desagi cărţi româneşti, badea Cârţan a fost asociat deseori imaginii „pelerinului românismului”. A murit la 7 august 1911 şi a fost înmormântat la Sinaia.
1859: Unirea Principatelor Române (Mica Unire)
Unirea Principatelor Român reprezintă un moment crucial în istoria României, marcând un pas important în procesul de formare a statului român modern.
La începutul secolului al XIX-lea, Principatele Române (Țara Românească și Moldova) se aflau sub influența marilor puteri europene, care și-au manifestat interesul pentru această regiune strategică. Situația internă era complicată, cu domnitori numiți adesea de puterile străine și cu o societate care aspira la reforme și independență.
La 5 ianuarie 1859, domnitorul Țării Românești, Barbu Știrbei, a abdicat, deschizând astfel calea pentru alegerea unui nou domnitor. Adunarea Electivă a Ţării Româneşti l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Moldovei, la 24 ianuarie (după calendarul iulian, în uz la acea vreme).
Alegerea lui Cuza a fost un act de susținere a ideii unirii celor două Principate sub același domnitor. Cuza era văzut ca un adept al reformelor și al modernizării, și beneficiind de sprijinul adepților unirii, a fost ales și în Moldova, la 5 februarie (după calendarul iulian).
Unirea Principatelor Române nu a fost încă un proces complet, deoarece puterile străine și Porțile Otomane (sub a căror suzeranitate se aflau Principatele) trebuiau să-și dea acordul. Cu toate acestea, Unirea de la 1859 a creat un precedent și a fost un prim pas crucial.
După unirea celor două Principate sub același domnitor, s-au desfășurat negocieri diplomatice intense pentru recunoașterea oficială a acestui fapt. Prin Tratatul de la Paris din 1858, semnat de Marea Britanie, Franța, Austria, Prusia, Rusia și Imperiul Otoman, Unirea a fost recunoscută și garantată, deși formalitatea finală a avut loc în 1862.
Această unire nu a fost lipsită de contestări și rezistență, atât din partea forțelor conservatoare din cele două Principate, cât și din partea marilor puteri. Cu toate acestea, Cuza a reușit să impună reforme importante, contribuind la modernizarea administrației, justiției și a sistemului de învățământ.
Astăzi, 165 de ani mai târziu, Unirea Principatelor Române este sărbătorită ca un moment definitoriu în istoria națională. Este un prilej de a rememora lupta pentru independență și de a reflecta asupra progresului făcut în calea construirii unui stat unitar și modern.
1862: Deschiderea, la Bucureşti, a primului Parlament unic al României
După Unirea Principatelor Române în 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a continuat eforturile pentru consolidarea noului stat. Cuza a jucat un rol esențial în procesul de formare a unei entități naționale unite și a căutat să îndeplinească aspirațiile de independență și modernizare.
La 5 februarie 1862, domnitorul Cuza a proclamat solemn, în fața Adunărilor Moldovei și Munteniei, unirea definitivă a celor două Principate. Acest moment a fost o confirmare oficială a apropierii definitive între cele două teritorii și a punerii bazelor pentru formarea statului unitar.
În același timp, domnitorul a decis ca orașul București să devină capitala țării. Această alegere a avut o semnificație deosebită, conferind Bucureștiului un rol central în administrația și guvernarea noului stat.
Într-un efort de a institui o guvernare centralizată și reprezentativă, Cuza a convocat primul Parlament unic al României. Acest moment marcant a avut loc la 24 ianuarie 1862 (după calendarul iulian), când reprezentanții aleși din cele două Principate au fost aduși împreună pentru a contribui la formarea legislației și a instituțiilor statului.
Legislația adoptată a contribuit la unificarea administrativă și juridică, iar reprezentanții aleși au contribuit la formarea primei clase politice românești.
1889: S-a născut Victor Eftimiu, dramaturg, poet, prozator, memorialist şi publicist
S-a născut la Boboştiţa (în Albania). A făcut primele clase în limba greacă, iar din 1897 a venit să înveţe la Bucureşti, unde a absolvit cursurile Liceului „Mihai Viteazul”, se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
În 1905 a editat efemera revistă „Speranţa”, în care, de altfel, a şi debutat cu o poezie. A colaborat la diverse publicaţii ale vremii: „Duminica”, „Luceafărul”, „Lupta”, „Tribuna”, „Viaţa literară şi artistică” etc. În 1908 a scos, la Sibiu, împreună cu Ilarie Chendi şi Octavian Goga, revista „Ţara noastră”.
A fost director al Teatrului „Comedia” (1912), al Teatrului Naţional din Bucureşti (1920-1921; 1930; 1944-1945), al Teatrului Naţional şi al Operei din Cluj-Napoca (1927) şi director general al teatrelor, militând pentru îmbogăţirea repertoriului dramatic. A fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1944-1948), al secţiei române al PEN-Clubului şi preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor (din 1972).
S-a impus în literatură mai întâi ca dramaturg, scriind peste 40 de piese de teatru, grupate de el în mai multe cicluri: legende româneşti - „Înşir-te mărgărite” (poem feeric în cinci acte, premiera având loc pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti la 2 febr. 1911), „Meşterul Manole”, „Pană Lesnea Rusalim”; tragedii antice - „Prometeu”, „Thebaida”, „Atrizii”; drame medievale - „Poveste spaniolă”, „Glafira”; tragicomedii ţărăneşti - „Ariciul şi şobolanul”, „Poveste de Crăciun”, „Omul biruie pământul”; comedii provinciale - „Inspectorul broaştelor”, „Omul care a văzut moartea”, „Parada”; satire bucureştene - „Dansul milioanelor (Ploaia de aur)”, „Marele duhovnic”, „Fetele Didinei”. Creaţia sa poetică este la fel de vastă: „Poemele singurătăţii”, „Candele stinse”, „Lebedele sacre”, „Cântecul milei” ş.a. Opera în proză a fost deschisă de volumul „Fără suflet”, după care au urmat volumele de nuvele „În tendinţele Stanbulului”, „Spovedania unui clovn şi alte nuvele”, romanele „Dragomirna”, „Două cruci”, „Rasputin”, povestirea „Pe vremele haiducilor”, scrierile memorialistice „Fum de fantome”, „Magia cuvintelor”, „Amintiri şi polemici”, „Oameni de teatru” ş.a.
A scris şi literatură pentru copii: „Păunaşul codrilor”, „Prichindel”, „Poveştile lui Moş Cocoş Cocoloş”, „Omul de piatră”. A fost membru titular al Academiei Române (1948). A murit la Bucureşti.
1909: A murit Petre S. Aurelian, economist și om politic liberal
S-a născut la Slatina, jud. Olt. A urmat cursurile Colegiului „Sf. Sava” din Bucureşti, apoi cursurile Şcolii Superioare de Agronomie de la Grignon (Franţa), pe care a terminat-o ca şef de promoţie, primind prima medalie acordată şcolii de Napoleon al III-lea, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A ocupat diferite funcţii politice: ministru al Lucrărilor Publice, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, ministru al Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, ministru al Afacerilor Străine ad#iterim, ministru de Interne, preşedinte al Camerei Deputaţilor, preşedinte al Senatului.
A fost preşedinte al Consiliului de Miniştri (2 dec. 1896 - 12 apr. 1897). A desfăşurat o bogată activitate culturală: a militat pentru înfi inţarea Ateneului Român, al cărui prim#preşedinte a fost (1865), s-a numărat printre organizatorii Societăţii Geografi ce Române (1875), a desfăşurat o susţinută activitate în cadrul Societăţii de economie politică, al cărei vicepreşedinte a fost încă de la înfi inţare.
De numele său se leagă punerea bazelor învăţământului agronomic din România, dar şi organizarea primelor expoziţii de agricultură şi industrie din ţara noastră. A sprijinit crearea Şcolii de Agricultură de la Pantelimon, transformată apoi în Şcoala Centrală de Agricultură şi Silvicultură de la Herăstrău, unde a fost profesor (1860-1899) şi pe care a condus-o (1863-1884).
În 1875 i-a apărut lucrarea „Terra nostra”, amplă monografi e de documentare asupra României în preajma cuceririi Independenţei de stat, în care expune concepţia sa cu privire la dezvoltarea economiei naţionale, în cadrul căreia acorda un rol precumpănitor dezvoltării industriei naţionale, idee reluată şi în alte studii ale sale: „Cum se poate fonda industria română faţă de libertatea comerţului” (1881), „Politica noastră comercială faţă cu convenţiile de comerţ” (1885), „Viitorul nostru economic” (1890) ş.a.
Membru titular al Societăţii Academice Române (9 sept. 1871); vicepreşedinte (1879-1884, 1888-1891, 1895-1898, 1900-1901) şi preşedinte (26 mart. 1901 - 23 mart. 1904) al Academiei Române; preşedinte al Secţiunii Ştiinţifi ce a Academiei Române (1884-1887, 1893-1894, 1898-1901, 1902-1903, 1904, 1907).
A murit la 24 ianuarie 1909.
1909: A murit mitropolitul ortodox Iosif Gheorghian, membru de onoare al Academiei Române
Iosif Gheorghian (din botez Ioan) s-a născut la Botoşani, în familie de preot. Studiile le-a făcut la şcoala de la „Trei Ierarhi” şi la Academia Mihăileană din Iaşi, iar mai târziu a urmat diferite cursuri la Sorbona.
A fost tuns în monahism la Mănăstirea Mogoşeni şi hirotonit ierodiacon (1846). A slujit ca diacon la Huşi şi Iaşi, iar în 1857-1858 la capela românească din Paris. A fost hirotonit ieromonah şi numit egumen la Mănăstirile Todireni-Suceava (1863) şi Popăuţi-Botoşani (1864).
La 19 iunie 1865 a fost numit episcop la Huşi, unde a păstorit până la 24 martie 1879, când a fost ales episcop al Dunării de Jos, cu reşedinţa la Galaţi. În această calitate, a susţinut reorganizarea vieţii bisericeşti din Dobrogea, revenită atunci la România (1878). A fost ales mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române la 22 noiembrie 1886 (înscăunat în 30 noiembrie). După o păstorie de aproape şapte ani, la 29 martie 1893, motivat de probleme de sănătate, s-a retras din scaunul mitropolitan.
Se pare însă că motivul retragerii sale avea legătură cu noua Lege a clerului mirean, pe care mitropolitul Iosif Gheorghian o socotea necanonică. Timp de trei ani s-a afl at la mănăstirea
Căldăruşani, unde a tradus din franceză diferite lucrări istorico-literare.
La 6 decembrie 1896, Iosif Gheorghian a revenit pe scaunul de mitropolit primat al României. Păstoria sa s-a încheiat în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1909, când a plecat din această lume.
A fost înmormântat în partea stângă a tindei bisericii Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Cernica, ctitoria Sfântului Ierarh Calinic.
De la mitropolitul Iosif Gheorghian au rămas numeroase traduceri după lucrări teologice din limba franceză şi din literatura patristică, cum sunt: Vladimir Guettee, „Expunerea doctrinei Bisericii creştine ortodoxe” (Huşi, 1875); Vladimir Guettee, „Papalitatea schismatică sau Roma în raporturile sale cu Biserica orientală” (Bucureşti, 1880); Mitrofan din Koneveţ, „Viaţa repausaţilor noştri şi viaţa noastră după moarte” (Bucureşti, 1891); Inochentie (Borisov), „Cuvântări spre folosul celor ce se pregătesc la penitenţă şi la sfânta cuminecare” (Bucureşti, 1897); „Sfântul Vasile, arhiepiscopul Chesariei Capodociei” (Bucureşti, 1898);
Thomas A. Kempis, „Urmarea lui Hristos” (Bucureşti, 1901); Eusebiu de Cezareea, „Istoria bisericească” şi „Viaţa lui Constantin cel Mare” (Bucureşti, 1896); Sozomen, „Istoria bisericească” (Bucureşti, 1897); Socrate Scolasticul, „Istoria bisericească” (Bucureşti, 1899); Evagrie şi Filostorg, „Istoria bisericească” (Bucureşti, 1899) ş.a.
Membru de onoare al Academiei Române. (surse: Dicţionarul Teologilor Români, pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu; www.revistaortodoxa.ro). (MCZ)
1918: Sfatul Ţării a votat, în unanimitate, independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti
La începutul secolului al XX-lea, în contextul prăbușirii Imperiului Rus în timpul Primului Război Mondial, provinciile românești au căutat să își definească propria cale.
La 27 martie 1918, Sfatul Țării s-a întrunit în ședință solemnă la Chișinău. Această adunare a reprezentanților din Basarabia a avut misiunea crucială de a decide asupra statutului viitor al regiunii.
În cadrul acestei ședințe istorice, membrii Sfatului Țării au luat o hotărâre semnificativă. Cu o unanimitate zdrobitoare, ei au votat pentru proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești. Acest vot a reprezentat voința poporului moldovean de a se bucura de statutul de entitate autonomă și de a-și hotărî propriul destin.
În cadrul proclamației emise în urma votului, se sublinia importanța voinței poporului și se proclama Moldova ca o „Republică Democratică Moldovenească slobodă, de sine stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul de a-şi hotărî soarta în viitor”. Această declarație a consfințit aspirațiile de autonomie și independență ale populației moldovenești.
După votul pentru independență, puterea executivă a fost încredințată unui Consiliu de Miniștri, avându-l pe Daniel Ciugureanu în calitate de președinte. Acesta a devenit liderul țării în această perioadă, în care Moldova își contura statutul său pe scena internațională.
1984: Lansarea primului computer Apple Macintosh
Cu mult înainte de inventarea iPhone şi iPad, grupul american Apple revoluţiona industria informatică prin lansarea ordinatorului Macintosh, potrivit AFP. Computerul personal de tip desktop, denumit popular „Mac”, a fost primul care oferea posibilitatea de control prin apăsarea unor icon-uri cu ajutorul unui dispozitiv numit „mouse”.
Când primele Macintosh, botezate potrivit legendei după soiul de mere preferate de co#inventatorul Jef Raskin, au fost comercializate la 24 ianuarie 1984, Apple, companie fondată în anul 1976 într-un garaj din California de Steve Jobs şi Steve Wozniak, era la primii săi paşi.
Printre inovaţiile aduse de Macintosh se numără „mouse”-ul, care permitea mişcarea unui cursor pe ecran, şi iconiţele fi gurative pentru deschiderea diferitelor aplicaţii, prima interfaţă grafi că pentru utilizatorii de calculatoare care nu mai erau nevoiţi să tasteze o lungă serie de cifre şi de litere.
Aceste inovaţii au permis şi nespecialiştilor în informatică să utilizeze un ordinator. În plus, la un preţ revoluţionar la acea dată de doar 2.500 de dolari pe unitate, Mac includea şi o serie de programe inovatoare precum MacWrite, primul program de procesare text, şi MacPaint, care permitea realizarea de picturi cu mouse-ul.
De la debutul lor, calculatoarele Apple şi-au câştigat o reputaţie solidă în termeni de calitate şi funcţionare. Ulterior, firma californiană a făcut noi paşi prin lansarea în anul 2001 a playerului mp3 iPod şi a telefonului mobil iPhone în anul 2007.
Înainte de lansarea „Mac-ului”, în data de 24 ianuarie 1984, computerele erau staţii de lucru comandate de un text redactat într-un limbaj incomprehensibil pentru cei care nu erau programatori software. Noul aparat Apple a schimbat acest lucru şi a deschis calea utilizării computerului de către publicul larg, graţie unei „interfeţe grafi ce cu utilizatorul”, care permite apăsarea unor „icon-uri” cu ajutorul unui „mouse”, un aparat inventat în anii 1960 de un inginer de la institutul Stanford Research, Doug Engelbart.
În pofida noutăţilor, Apple s-a străduit să ofere un calculator la preţ accesibil pentru consumatori. La acea dată nu era ceva neobişnuit să plăteşti 10.000 de dolari sau mai mult pentru un calculator, însă primul „Mac” avea un preţ de cost de 2.500 de dolari şi oferea o memorie RAM de 128 de kB.
Potrivit https://apple-history.com, primul computer Apple Macintosh avea capacitatea de 128kB, un procesor Motorola MC68000, viteză de 8 MHz, ROM - 64 kB, Maximum RAM - 128 kB. Monitorul avea un ecran de 9” şi exista şi un dispozitiv pentru dischetă Floppy Drive: 3.5” 400 kB. Puterea era de 60 Watts, iar dimensiunile, tot în inch, erau următoarele: 13.6” x 9.6” x 10.9”.
Macintosh reprezintă familia de computere personale produse de compania Apple Computer cu sediul la Cupertino, California, Statele Unite. A fost primul computer care a popularizat interfaţa grafică.
De-a lungul timpului, Machintosh a introdus o serie de inovaţii adoptate mai târziu şi de alte calculatoare personale sau sisteme de operare.
1986: Inaugurarea primei linii a Magistralei a II-a a metroului bucureştean: IMGB - Piaţa Unirii
La începutul anilor '80, Bucureștiul se confrunta cu probleme legate de traficul intens și nevoia de a găsi soluții eficiente pentru transportul public. În acest context, construcția Magistralei a II-a a metroului a reprezentat o inițiativă strategică pentru îmbunătățirea mobilității urbane.
Lucrările pentru Magistrala a II-a au început în 1983, și au fost finalizate în 1986. Această linie a metroului avea să lege Institutul de Mecanică Fina și Inginerie Teoretică (IMGB) de Piața Unirii, asigurând o legătură rapidă și eficientă între zonele de sud-est și centrul orașului.
Data de 24 ianuarie 1986 a fost marcată de inaugurarea oficială a primei linii a Magistralei a II-a. Acest eveniment a fost salutat ca un pas major în modernizarea sistemului de transport public al orașului și în reducerea congestionării traficului rutier.
În prezent, metroul a devenit o opțiune atrăgătoare pentru mulți bucureșteni, contribuind la reducerea traficului rutier și la creșterea eficienței transportului public.
1989: S-a născut scriitorul Bogdan Coşa
S-a născut în localitatea Codlea, Brașov. Și-a început educația la Universitatea Transilvania din Brașov, unde a absolvit Facultatea de Litere. După finalizarea acestui ciclu de studii, a continuat să-și dezvolte cunoștințele în domeniul literar, urmând studii masterale în Teoria literaturii și Literatură Comparată la prestigioasa Facultate de Litere a Universității din București.
În anul 2011, Bogdan Coșa a marcat debutul său literar cu romanul „Poker”, prima parte a unei trilogii ce avea să devină un succes literar notabil. Câștigând Premiul pentru Debut al Editurii Cartea Românească în 2010, acest prim roman a deschis drumul către o carieră literară promițătoare.
Continuându-și explorarea artistică, Coșa a publicat în 2013 volumul de poezii „O formă de adăpost primară”, demonstrându-și versatilitatea artistică și abilitățile în diferite genuri literare. A doua parte a trilogiei sale, intitulată „Poker. Black Glass”, a confirmat măiestria sa în arta narativă și a fost distinsă cu premiul „Tânărul Prozator al Anului 2013"”în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția a IV-a.
Bogdan Coșa a primit recunoaștere la nivel internațional, fiind beneficiar al unor burse de creație prestigioase precum Jean-Jacques Rousseau Fellowship oferită de Akademie Schloss Solitude și H.C. Artmann Stipendium de la Literaturhaus Salzburg.
De asemenea, a participat la programe de rezidențe pentru scriitori oferite de diverse instituții, printre care se numără Akademie Schloss Solitude, Literaturhaus Salzburg, International Writers and Translators’ Centre of Rhodes, Hessischer Literaturrat, Pécsi Íróprogram, FILIT și Fundația pentru Poezie „Mircea Dinescu”.
Se încarcă comentariile...
