Coplata: în unele spitale se plăteşte, în altele - nu. Ce spun managerii unităţilor medicale unde pacienţii nu plătesc spitalizarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de luni, pacienţii români sunt nevoiţi să plătească la externarea din spital o coplată ce variază între 5 şi 10 lei. Majoritatea managerilor de unităţi medicale au stabilit deja care va fi valoarea acestei taxe. Sunt însă şi instituţii sanitare unde încă nu s-a stabilit cât va fi coplata pe care o vor achita bolnavii la ieşirea din spital. Managerii acestor spitale spun că urmează să stabilescă în următoarele zile acest lucru.

„S-a tot spus că unii manageri de spitale sunt supăraţi pe motiv că va fi aplicată coplata. Personal, n-am văzut niciunul care să afirme că introducerea mecanismului de coplată înseamnă nenorocirea sistemului sanitar. Spre exemplu, managerii au avut posibilitatea să facă propuneri şi observaţii pentru că proiectul a stat o lună în dezbatere publică. Nu s-a primit nicio observaţie, nicio propunere, niciun comentariu. Astăzi, când se aplică, toţi încep să comenteze”, a declarat ieri ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Internarea de 24 de ore nu se plăteşte

Majoritatea spitalelor bucureştene au stabilit valoarea coplăţii la 10 lei. Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgenţă şi Spitalul „Sf. Maria“, Spitalul de Boli Tropicale şi Spitalul Colţea. „Am anunţat şefii de secţii, asistenta şefă, ei sunt cei care instruiesc pacienţii”, a declarat profesorul Anca Lupu, managerul Spitalului Colţea.

„Ideea este că noi ştim foarte bine care vor fi bolnavii care nu vor plăti coplată la externare, însă nu ştim câţi vor fi cei care vor achita acea sumă de 10 lei la ieşirea din spital. Coplata se aplică strict internărilor continue. Dacă, spre exemplu, cineva se internează astăzi şi rămâne în spital doar 24 de ore nu plăteşte”, a adăugat Anca Lupu.

Potrivit acesteia, spitalul pe care îl conduce este unul dedicat bolnavilor oncologici, una dintre categoriile exceptate de la coplată. Alte categorii care nu vor achita coplată indiferent de perioada petrecută în spital sunt pacienţii veniţi în urgenţă, pensionarii cu venituri sub 740 de lei, gravidele şi lăuzele, persoanele cu handicap, dar şi copiii cu vârsta sub 18 ani.

La „Matei Balş“ nu s-a stabilit taxa

Copiii reprezintă jumătate dintre pacienţii care ajung la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş“ din Capitală, spune profesorul Adrian Streinu-Cercel, managerul unităţii sanitare. Pe de altă parte, în spital vin şi bolnavi care suferă de HIV/SIDA şi sunt incluşi în programul naţional de tratament.

„Din 30.000 de pacienţi, cel mult 2.000 vor plăti. Nu am stabilit valoarea pe care o va lua coplata la noi în spital, vom face acest lucru miercuri când se întruneşte Consiliul de Administraţie. Vom discuta şi despre o problemă pe care o avem noi legat de coplată – organizarea“, a declarat profesorul Streinu-Cercel.

Acesta a explicat că Institutul „Matei Balş“ este unul pavilionar. Prin urmare, completează medicul infecţionist, trebuie găsită o modalitate pentru ca pacienţii să poată achita cuantumul coplăţii fără prea mult efort la ieşirea din spital.

„Fie vom implementa o taxă electronică, fie le vom tăia chitanţă. Rămâne de văzut”, a precizat managerul. Deşi nu au agreat o sumă ce urmează să fie achitată de bolnavi, reprezentanţii Institutului „Matei Balş“ au pus anunţuri în spital cu privire la noul mecanism.

 

La Floreasca, pacienţii săraci nu vor plăti

Managerul Spitalului Cinic Floreasca, profesorul Radu Macovei, a declarat că unitatea medicală nu va încasa bani de la oamenii cu venituri reduse. „Vom percepe 10 lei drept coplată, însă bolnavilor cu venituri reduse nu le vom putea cere nici măcar 5 lei“, a spus Macovei.

Managerii de spitale nu s-au hotărât încă ce modalitate vor folosi pentru încasarea coplăţii. 

„De exemplu, noi am imaginat câteva modalităţi prin care am putea încasa aceşti bani. Având în vedere numărul mare de pacienţi pe care-i externăm zilnic, probabil că vom avea case de marcat pe fiecare secţie în sistem online. Alternativ, pacienţii cred că vor merge la casierie. Nu am stabilit încă“, a explicat Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

 

Mai multă hârţogărie 

Deşi spitalele ar fi trebuit să stabilească deja cuantumul coplăţii, cele care nu au făcut-o încă nu vor primi niciun fel de sancţiuni, spune purtătorul de cuvânt în Ministerul Sănătăţii. 

„Consiliile de Administraţie ale spitalelor stabilesc aceste plăţi. În lege nu este trecut nimic în legătură cu eventuale sancţiuni care să se aplice spitalelor care n-au stabilit încă suma ce va fi achitată de pacienţi”, a explicat Oana Grigore, reprezentanta MS. 

 

Coplata asigură cel mult 0,5% din bugetul spitalului

Ministrul Nicolăescu a menţionat că a reuşit să convingă FMI să accepte o valoare modică, însă ea este obligatorie şi trebuie aplicată. 

Managerii de spitale din ţară sunt de părere că taxarea pacienţilor va aduce mai multă birocraţie decât câştig. Spre exemplu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, Laurenţiu Barna, a explicat că dintr-o medie de 24.000 de internări, respectiv externări pe an, doar 6.000 de pacienţi ar urma să plătească o sumă la sfârşitul perioadei de internare.

La rândul lui, Vasile Râmbu, managerul celei mai mari unităţi spitaliceşti din Suceava, spune că această taxă va asigura maximum 0,1% din bugetul spitalului. „La o sumă de 5 lei se vor aduna 100.000 de lei, ceea ce ar asigura maximum 10% din cheltuielile cu medicamentele“, a explicat Râmbu. 

La spitalul din Constanţa, care este cel mai mare din sud-estul ţării, în timpul sezonului turistic numărul pacienţilor care vin la Urgenţă se triplează. Managerul spitalului, Dan Căpăţână, este de părere că taxarea pacienţilor va aduce mai multă birocraţie decât câştig.

„Într-un an s-ar strânge probabil 100.000 de euro, ceea ce reprezintă 0,5% din bugetul spitalului. Este mai mare disconfortul pentru pacienţi, care ar trebui să meargă la casierie să achite internarea“, susţine Căpăţână.

Măsura are ca scop limitarea numărului de internări fictive în spitalele româneşti, după cum a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Coplata este prevăzută în Contractul-cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014, valoarea acesteia urmând să fie stabilită de către fiecare spital în parte, dar nu la mai puţin de 5 lei şi nu mai mult de 10 lei. 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite