Copilul răsfăţat ajunge adesea tiranul familiei

În ultimii ani, numărul progeniturilor care îşi terorizează familiile a devenit din ce în ce mai mare Copiii epocii moderne sunt prea răsfăţaţi, susţin psihologii. Fiecare dintre

În ultimii ani, numărul progeniturilor care îşi terorizează familiile a devenit din ce în ce mai mare

Copiii epocii moderne sunt prea răsfăţaţi, susţin psihologii. Fiecare dintre noi, părinţi sau nu, a avut ocazia să cunoască în viaţă aşa-numiţii "copii regi", plasaţi în centrul atenţiei generale, răsfăţaţi de societatea de consum, foarte abilă în arta de a-i seduce pe cei mici.

Capriciile micilor tirani ai familiei îi fac să surâdă din ce în ce mai puţin pe cei care le-au dat viaţă. Din ce în ce mai mulţi pedopsihologi sunt confruntaţi cu familii care se prezintă la consult din cauza răsfăţului celor mici. Copii atotputernici, care se cred centrul universului şi care nu suferă niciun fel de constrângere, care cer şi comandă. Cam acesta ar fi, pe scurt, portretul "copilului tiran", întocmit de specialiştii în psihologia copilului. Deşi pare că fenomenul copilului-problemă este doar sporadic, educatorii şi psihologii susţin că fenomenul a căpătat amploare în ultimii ani. Primii care au tras un semnal de alarmă în legătură cu aceste tendinţe au fost pedopsihiatrii francezi de la spitalul "Robert-Debre" din Paris. Specialiştii în domeniu (printre care psihanalistul Christiane Olivier şi psihologul Didier Pleux) au elaborat şi câteva lucrări pe această temă.

De ce se comportă copiii în acest fel şi de ce personalitatea lor evoluează astfel sunt întrebări la care specialiştii în domeniu încearcă să răspundă. Didier Pleux, doctor în pedopsihologie şi director al Institutului Francez de Terapii Cognitive (IFTC), afirmă că, în ultimii ani, numărul consultaţiilor pe această temă a crescut considerabil. "Părinţii vin adesea la consultaţii din cauza slabelor rezultate şcolare", explică directorul IFTC. "Însă odată problemele psihologice îndepărtate, ne dăm seama că în 90% din cazuri este vorba de o problemă educaţională. În momentul în care punem întrebări în legătură cu ce se întâmplă acasă, descoperim că este vorba de copii care au <> în sânul familiilor lor şi de aceea le este foarte greu să se mai adapteze mediului şcolar".

Această dominaţie este cu atât mai puternică cu cât copilul este mai mare şi cu cât autoritatea părinţilor este mai slabă. "Nu trebuie să creştem un copil fără a aplica nişte reguli, fără bariere, fără interdicţii", atenţionează un specialist în psihologia copilului, Christiane Olivier. "Obişnuiţi să ceară tot ceea ce îşi doresc, exercitând un soi de coerciţie (asupra celor din jur - n.r.), copiii ajung să devină intoleranţi la frustrări", explică Didier Pleux. "Or, tocmai frustrarea se situează în centrul educaţiei, deoarece resimţind-o devenim conştienţi că nu putem face tot ceea ce ne dorim. De un egocentrism exacerbat (copiii tirani - n.r.), au tendinţa să nu integreze existenţa celorlalţi. Or, tocmai aşa, prin acceptarea altora, învăţăm să ne formăm ca fiinţe umane", arată Didier Pleux. "Odată ajunşi adolescenţi, unii dintre aceşti copii pot deveni violenţi sau pot dezvolta anumite patologii, deoarece realitatea li se pare intolerabilă. De fapt, ei sunt cei intoleranţi la principiile realităţii", arată directorul IFTC.

Copilul este o persoană, nu un adult

Pentru specialişti, în spatele comportamentului acestor copii stă mai degrabă o problemă comportamentală a părinţilor, care ar trebui investigată. Spre exemplu, cum pot explica aceştia lipsa de autoritate şi incapacitatea de a-şi asuma un conflict cu progeniturile. "Copiii sunt aşteptaţi, doriţi, însă de la ei nu se aşteaptă decât surâs, nu şi conflicte", susţine Christiane Olivier. Psihologul reaminteşte regula de bază a educării unui copil, aceea de a spune "nu!" atunci când este cazul.

A educa înseamnă să ştii să impui limite şi, în cazul când acestea sunt depăşite, să sancţionezi. Trebuie să ştii, de asemenea, să suporţi plânsetele şi furia copilului, fără a te culpabiliza şi fără a te teme că vei pierde dragostea acestuia. Nu în ultimul rând, trebuie să ştii să faci diferenţa între nevoile sale reale şi capriciile de moment. "Trebuie să reconsiderăm anumite mituri ale psihologiei infantile", remarcă Didier Pleux. Anumiţi specialişti susţin că anumite principii enunţate în anii '70 nu mai sunt de actualitate şi trebuie reconsiderate. Spre exemplu, este cert că cel mic poate fi considerat o persoană; înţelege ce i se spune, iar limbajul are un rol în educarea lui, însă copilul nu este un adult. Iar unii părinţi uită acest lucru şi îşi pierd autoritatea în faţa copiilor lor. "Evoluţia obiceiurilor în societatea modernă, egalitatea între membrii familiei, modelul democratic generează neînţelegeri şi confuzii", susţine pedopsihologul Daniele Guilbert. În aceste condiţii, meseria de părinte nu este tocmai o treabă uşoară. Pentru a reuşi, este nevoie ca părinţii să fixeze limite pentru cei mici încă din primii ani de viaţă. "Imediat ce copilul începe să se deplaseze, fixarea limitelor între care are voie să se mişte este impusă în primul rând de securitatea de care are nevoie cel mic", explică Daniele Guilbert.

Nu trebuie să creştem un copil fără a aplica nişte reguli, fără bariere, fără interdicţii
Christiane Olivier

Cum îi puteţi struni

Nu puţini sunt părinţii care cedează în acest "joc pentru putere" sau se simt vinovaţi când îi refuză copilului pretenţiile exagerate. Când copilul are pretenţii nerezonabile şi cedaţi în final insistenţelor, probabil nu sunteţi suficient de ferm. Fără să vă enervaţi, un "nu" spus pe un ton categoric şi o explicaţie promptă, clară şi fermă rezolvă într-un mod adecvat divergenţele legate de control. Ar fi de dorit să ajungeţi la un acord cu soţul (soţia) în privinţa opiniilor educative şi pedagogice. Cu alte cuvinte, dacă îi refuzaţi copilului o solicitare nerezonabilă şi spuneţi "nu", partenerul v-ar submina autoritatea spunând "da" atunci când nu este cazul. Dacă vă veţi exprima deschis şi cu siguranţă convingerile, copilul va fi mult mai rezonabil şi cooperant.