Copilul-problema, reprimit in familia europeana

Astazi primim, in sfarsit, mult ravnitul bilet de intrare in clubul exclusivist al Uniunii Europene. Tratatul de aderare pe care il semnam la Luxemburg marcheaza astfel finalul unei obositoare

Astazi primim, in sfarsit, mult ravnitul bilet de intrare in clubul exclusivist al Uniunii Europene. Tratatul de aderare pe care il semnam la Luxemburg marcheaza astfel finalul unei obositoare curse de opt ani, jalonata de hartoape, garduri si alte obstacole pe care, mai gafaind, mai in viteza, mai cu binevoitoarea complicitate a arbitrilor, Romania a reusit sa le treaca. Dincolo insa de declaratiile triumfatoare ale oficialilor, care vad momentul ca pe o consacrare a eforturilor intregii societati romanesti din ultimii 15 ani si o dreapta reintoarcere a tarii la destinul ei european, nu vom fi chiar de maine parte a UE. Am intrat in vestibul, dar mai avem de asteptat un an si sase luni pana sa intram in sufragerie. In perioada tranzitorie care urmeaza vom fi in continuare monitorizati la sange. Iar orice defectiune, cat de mica, fie ea provenita din interiorul Romaniei, fie, posibil, din cealalta Europa, unde curentul potrivnic extinderii capata amploare in detrimentul celui favorabil, ne-ar putea aduce amanarea integrarii cu un an. Fara intentia de a intuneca evenimentul de azi, nu credem ca am scapat intru totul de eticheta de "copil-problema al Europei" pe care ne-a lipit-o pe frunte fostul comisar pentru Extindere, germanul Guenther Verheugen. Iar ultimele iesiri la rampa ale unor parlamentari si oficiali europeni lasa sa se inteleaga ca reinsertia Romaniei in lumea din care a facut parte si de care a fost despartita prin linii de demarcatie artificial create nu se va face fara dificultati. Si nu ne referim numai la ceea ce ni se reproseaza inca sau la reformele pe care trebuie sa le ducem la capat in Justitie, in economie, sau la lupta impotriva coruptiei. Aspectul cel mai important pe care il implica actul integrarii asupra intregii societati romanesti poate fi comparat cu cel de la 22 decembrie '89, economic, social vorbind, si, mai ales, de mentalitate. Cu efecte profunde asupra vietii fiecaruia dintre cele 22 milioane de romani, unguri, germani si alte nationalitati care alcatuiesc Romania. Pentru tot ceea ce s-a intamplat dupa decembrie '89, clasa politica si simplii cetateni ai acestei tari au avut ca scuza ca nu au fost pregatiti pentru noua societate. Pentru ceea ce se va intampla dupa 2007, nu va mai putea fi invocata aceasta circumstanta. Exista experienta celor 15 ani de tranzitie de pana acum si, mai ales, exista ragazul foarte scurt de un an si ceva pana la integrarea de facto in Europa. Or, asa cum s-a vazut si s-a recunoscut mai recent, integrarea in UE nu a depins doar de negocierile de la Bruxelles, ci indeosebi de ce am facut noi aici, acasa, in Romania. Si, mai ales, de ce vom face de acum inainte. Cat de corect vom folosi banii care vin de la UE, mai multi decat punem noi la bataie, pentru a atenua socul din 2007. Cat de pregatite se vor dovedi societatile romanesti o data intrate pe cea mai mare piata a lumii. Cat de rapid ne vom schimba mentalitatile privind munca sau comportamentul social. Dar si cat de repede vom scapa de metehnele si neseriozitatea perpetuate la nivel oficial. Cum se intampla de pilda chiar azi, la Luxemburg, cand Romania se prezinta la semnare cu o delegatie supradimensionata de 57 de membri, spre deosebire de cea a Bulgariei, care numara doar sapte. Din care fac parte aproape toti membrii Guvernului Tariceanu, cu premierul in frunte, si cateva consoarte pe deasupra, invitate sa fie partase si ele la momentul istoric. Ca si cum ar fi vorba despre o problema intima, de familie.