Copiii de la sat, tot mai atrași de șah. Performanță în ciuda nepăsării statului
0Tot mai mulți copii din mediul rural sunt pasionați de șah și își doresc să facă performanță, însă lipsa sprijinului financiar și a accesului la competiții îi împiedică să evolueze.

Deși au talent și determinare, mulți dintre ei nu pot participa la turnee sau nu au antrenori specializați. De altfel, statul român nu are niciun program național pentru a sprijini practicarea șahului în mediul rural, atrage atenția Rotary Club București Nord, organizație care susține educația prin șah, organizând anual turnee caritabile de șah pentru sprijinirea copiilor de la sate care practică acest sport.
„În școli și comunități din toată țara, interesul pentru șah este în creștere. Sunt copii care joacă șah cu o maturitate incredibilă, care învață singuri din cărți vechi sau aplicații gratuite. Vor mai mult, vor să ajungă în competiții mari, să se autodepășească, dar fără sprijinul statului drumul lor spre performanță rămâne închis. În prezent, cei mai mulți copii talentați din sate depind exclusiv de inițiativele unor profesori dedicați sau de proiecte punctuale ale ONG-urilor. Costurile participării la competiții — transport, cazare, taxă de înscriere — sunt imposibil de acoperit pentru multe familii.
În lipsa unei intervenții instituționale, o întreagă generație de șahiști rămâne în afara circuitului de performanță, iar România ratează șansa de a forma viitori mari maeștri internaționali chiar din zonele cele mai vulnerabile. Fără finanțare pentru antrenori specializați, materiale didactice sau participarea la competiții naționale și internațioale, drumul acestor copii se oprește înainte să înceapă. Există pasiune, există potențial, dar lipsesc instrumentele esențiale pentru ca acești copii să evolueze”, declară Marius Stanciu, președinte al organizației non-guvernamentale Rotary București Nord.
Turneu caritabil la București
Pentru a susține acești copii, Rotary Club București Nord organizează pe 15 iunie 2025 un turneu caritabil de șah, cu scopul de a strânge fonduri pentru burse dedicate tinerilor din mediul rural.
Turneul are loc la București, în centrul comercial Parklake, și reunește tineri șahiști din diverse zone ale țării. La ediția din acest an sunt disponibile 200 de locuri, dintre care 100 sunt rezervate pentru copiii cu posibilități materiale reduse, cu prioritate din mediul rural. Alte 100 de locuri sunt disponibile cu o taxă de 150 de lei/participant și acoperă costurile participării și o contribuție la fondul de burse dedicat copiilor din mediul rural cu posibilități materiale reduse.
„Copiii din România au un potențial excepțional la șah, comparabil cu cel al țărilor fruntașe din Europa de Est. Cu o strategie națională de sprijin și investiții în infrastructură educațională și sportivă, România ar putea deveni un furnizor constant de mari maeștri internaționali. În prezent, sprijinul financiar oferit de stat pentru copiii talentați la șah este inconsistent și insuficient pentru performanță internațională. Cu o strategie clară și sprijin real, România ar putea forma o elită de tineri șahiști capabili să aducă rezultate constante la nivel global”, punctează Paul Iordache, project manager al proiectului.
Ce lipsește din finanțarea șahului în România
• Finanțarea pentru participarea la turnee internaționale (transport, cazare, taxe de înscriere) cade, de cele mai multe ori, în sarcina părinților, ceea ce face imposibilă prezența copiilor din medii defavorizate la competiții importante.
• Echipamente, softuri de antrenament, antrenori specializați – toate necesită costuri care nu sunt acoperite de stat, iar în mediul rural lipsesc cu desăvârșire. Mulți copii se antrenează fără suport tehnic adecvat, folosind materiale învechite sau metode autodidacte.
• Un program național dedicat sporturilor intelectuale pentru copii. Statul român nu are o strategie clară pentru identificarea, susținerea și formarea copiilor cu potențial în șah sau alte sporturi ale minții, în special din zonele defavorizate.
• Burse de performanță pentru sporturi non-olimpice. În timp ce alte discipline beneficiază de finanțare prin programe specializate, șahul este ignorat în politicile publice, fiind adesea exclus de la bursele și stimulentele financiare acordate sportivilor tineri.
• O rețea de centre de pregătire regională pentru șah. Copiii talentați din mediul rural nu au acces la tabere, cantonamente sau antrenamente de nivel avansat, ceea ce le limitează semnificativ șansele de evoluție.
• Promovarea șahului în școli. Deși este un instrument educațional recunoscut internațional pentru dezvoltarea logicii, concentrării și gândirii strategice, șahul nu este integrat sistematic în curricula școlară sau în programele extracurriculare susținute de stat.