Copiii au teatrul lor | adevarul.ro

Copiii au teatrul lor

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Duminica aceasta, de la ora 11,00, se redeschide stagiunea Teatrului Naţional pentru Copii, la Teatrul Naţional din Bucureşti. "Magicianul" Marian Râlea propune seria "Poveştile cetăţilor", în

Duminica aceasta, de la ora 11,00, se redeschide stagiunea Teatrului Naţional pentru Copii, la Teatrul Naţional din Bucureşti. "Magicianul" Marian Râlea propune seria "Poveştile cetăţilor", în care basmul românesc şi poveştile altor popoare se vor îngemăna. Împletire de istorie, religie şi mister, scenariul fiecărui spectacol, creionat cu atenţie dinainte, pe baza unei serioase documentări, capătă un farmec aparte prin contribuţia copiilor care, urcând pe scenă, devin eroi de poveste. Gazda îi va delecta şi printr-o "poveste magică fără de sfârşit".
Este vorba de povestea pe care copiii împreună cu Magicianul au început s-o scrie sonor, la Radio Itsy Bitsy. Luna decembrie va fi dedicată bucuriei de a dărui. Copiii sunt invitaţi, şi anul acesta, să se gândească la cei care nu au. "Dacă ai o jucărie de care te-ai plictisit, dăruieşte-o şi vei face un copil fericit!" este invitaţia Magicianului care va însoţi evenimentele din preajma Sărbătorilor de iarnă. (D.B.)

Top articole

Partenerii noștri