Copii români exploataţi sexual în Marea Britanie
Peste 5.000 de copii sunt obligaţi să lucreze ca "sclavi sexuali" în Marea Britanie, mulţi fiind victime ale traficului de persoane de care se ocupă grupări criminale, traficanţi din
Peste 5.000 de copii sunt obligaţi să lucreze ca "sclavi sexuali" în Marea Britanie, mulţi fiind victime ale traficului de persoane de care se ocupă grupări criminale, traficanţi din România, Lituania şi Africa, arătând un interes crescut pentru piaţa britanică, relatează "The Independent on Sunday". Potrivit publicaţiei britanice, un studiu privind sclavia, comandat de Fundaţia Joseph Rowntree, dezvăluie o realitate şocantă privind reţelele criminale care exploatează copiii (unii în jurul vârstei de cinci ani) şi femei vulnerabile, indicând Marea Britanie ca unul dintre cele mai importante puncte de tranzit din întreaga lume pentru activităţi de acest fel. O investigaţie a cotidianului "The Independent" arată că grupurile criminale, mai ales cele din România, Lituania şi Africa, manifestă un interes în creştere faţă de Marea Britanie, deoarece pieţele de acest fel din alte ţări europene, cum ar fi Spania şi Italia, sunt saturate.




















































