Control la vamă, după principii europene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vameşii români şi bulgari au simulat, ieri, la Vama Giurgiu Ruse, controlul efectuat după principiul european "one stop control", aplicabil de la 1 ianuarie 2007. Astfel, timp de două ore, cei

Vameşii români şi bulgari au simulat, ieri, la Vama Giurgiu Ruse, controlul efectuat după principiul european "one stop control", aplicabil de la 1 ianuarie 2007. Astfel, timp de două ore, cei peste 50 de turişti care au tranzitat graniţa cu Bulgaria au fost verificaţi doar într-unul dintre punctele de trecere, la Giurgiu, în România, cei care intrau în ţară, respectiv Ruse, în Bulgaria, cei care ieşeau. Potrivit oficialilor, controlul comun va aduce, din prima zi a anului viitor, o reducere cu 70 la sută a timpilor de aşteptare pentru verificarea documentelor şi fluidizarea traficului în vămi. Tot de la această dată, românii vor putea călători în statele Uniunii Europene folosind cartea de identitate. Poliţiştii de frontieră recomandă şi folosirea paşaportului, "până ce vameşii străini se vor obişnui cu noul acord". (Valeria Cupă)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite