Consulul onorific al României în Italia, George Teşeleanu, a vizitat UVVG

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG), Aurel Ardelean, a primit vizita lui. George Teşeleanu, primul consul onorific al României în Italia.

Prof. univ. dr. George Teşeleanu, care predă la Universitatea din Macerata (Italia), în cadrul unui master despre „Relaţiile cu ţările din est”, s-a arătat interesat de curricula academică şi baza materială a Universităţii. Întâlnirea a avut drept scop întărirea relaţiilor de cooperare academică dintre Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Universităţi din Italia.

„Am luat în discuţie realizarea unor proiecte europene şi organizarea unei platforme e-learning sub coordonarea directă a Universităţii La Sapienza din Roma. Universitatea noastră are stabilite relaţii academice şi proiecte comune cu universităţi din Italia precum Universitatea din Padova, o universitate de mare prestigiu în Aria Învăţământului Superior European. Proiectele INTELJUST şi INTESA sunt câteva dintre proiectele de colaborare derulate cu Universitatea din Padova”, a declarat Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite