Constanta nu va mai fi survolata pe timp de noapte de avioanele de lupta

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Americanii au pietruit un drum de tara lung de 700 de metri

Cu mic, cu mare, presa a fost chemata vineri, sa ia la cunostinta de inca o realizare a armatei americane. Deplasarea de 40 km pana la comuna Nicolae Balcescu a fost justificata de pietruirea unui drum de tara. Pentru "modernizarea" a 700 metri de drum, americanii au cheltuit peste 50.000 dolari. Armata foloseste drumul pentru a transporta echipament si provizii de la statia de tren la baza aeriana de la Mihail Kogalniceanu. Lucrarile au fost efectuate de aceeasi firma, Convas SRL, care construieste si in comuna Mihail Kogalniceanu drumul spre depozitul de carburanti al aeroportului. Primarul Paul Mocanu a declarat ca doreste ca americanii sa faca cat mai multe drumuri la Nicolae Balcescu. Conferinta de presa in care s-au comunicat aceste lucruri a tinut fix 15 minute. Comandantul contingentului american de la Mihail Kogalniceanu a intarziat la intalnire o jumatate de ora, timp in care o translatoare autohtona a instruit ziaristii ce intrebari au voie sa puna, cum sa tina reportofoanele si microfoanele. Ea si-a permis chiar sa indice jurnalistilor sa se ridice in picioare cand americanii vor intra in incapere. Conferinta de presa s-a desfasurat in aceeasi nota tensionata si aroganta fata de ziaristi. Translatoarea a tradus doar pentru americani, lasand presa sa inteleaga ce vrea din termenii tehnici folositi de militari. Comandantul Steven F. Dreyer a fost intrebat daca aceasta atitudine nu i se pare lipsita de respect fata de ziaristii romani. El si-a cerut scuze, motivand ca are foarte multa treaba si s-a gandit sa scurteze astfel intrevederea. Dreyer a scaldat-o si cand a fost interpelat in legatura cu traseul avioanelor militare americane, care survoleaza Constanta pe timp de noapte. Comandantul a recunoscut cu jumatate de gura ca nu s-a gandit la lucrul acesta si a promis ca va avea "grija" sa nu se mai repete.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite