Conducerea Universitatii de Medicina propune desfacerea contractului de munca al conferentiarului Beuran
0Bartos scapa, pentru ca a colaborat cu anchetatorii Biroului Permanent al Senatului
UMF Carol Davila a validat deciziile Comisiei care a analizat cazul Beuran. Comisia a stabilit ca ministrul Sanatatii este principalul responsabil pentru plagierea unor ghiduri aparute sub coordonarea sa. Sanctiunea propusa este desfacerea disciplinara a contractului de munca in Universitate (cea mai dura aflata la dispozitia Rectoratului). Retragerea gradelor didactice pe care le detine conf. Beuran poate fi facuta doar de Ministerul Educatiei, la propunerea UMF. Celelalte cadre universitare care au colaborat la editarea Ghidurilor medicului de garda au fost tratate diferentiat. D-na dr. Daniela Bartos este singura care scapa fara nici o sanctiune. Fostul ministru al Sanatatii a renuntat ieri la functia didactica pe care a obtinut-o trecand Ghidurile ca opere de autor, recunoscandu-si greseala. Colaborarea cu Comisia de ancheta si gestul de retragere din functie s-ar putea sa-i ofere sansa de a pastra titlul de sef de lucrari, ramanand astfel in lumea universitara. Dr. Bartos trebuia sa ocupe postul de conferentiar, care asigura si conducerea clinicii de cardiologie de la Urgenta, incepand de astazi, 1 octombrie. Prof. dr. Ion Sinescu, Constantin Popa si Dan Tulbure au fost sanctionati cu suspendarea dreptului de a mai ocupa functii de conducere in invatamant si de a mai conduce lucrari de doctorat. Ei nu si-au recunoscut calitatea de autori si nici nu au folosit volumele respective in vreun dosar pentru ocupare de posturi sau de obtinere a unor titluri universitare. Comisia a propus sanctionarea lor pentru ca nu au reactionat atunci cand si-au vazut numele pe o carte la care nu au colaborat. Cazul dr. Gerald Popa, cel care a furnizat ca original materialul dupa care s-a realizat primul volum din seria Ghidurilor, nu a fost discutat, pentru ca a iesit din lumea universitara, fiind acum reprezentant comercial la o firma de produse medicale. Conf. dr. Mircea Beuran si-a precizat pozitia printr-un comunicat de presa: "Ma consider nevinovat si imi voi sustine punctul de vedere cu toate argumentele necesare. Ghidurile puse in discutie nu sunt tratate stiintifice, nu reprezinta lucrari de doctorat sau lucrari de laborator, in care sa se poata ridica problema drepturilor de autor. Ele sunt niste algoritmi de actiune la camera de garda a spitalului. Ghidurile sunt de ani buni un ajutor de nepretuit pentru nenumarati medici tineri si sunt convins ca au salvat multe vieti si au evitat multe complicatii in acesti ani".























































