Colegiul Medicilor, nemulțumiri legate de suma alocată în 2025 pentru decontarea serviciilor: „Medicina are nevoie de finanțare corespunzătoare!”
0Colegiul Medicilor din România (CMR) a publicat sâmbătă, pe Facebook, o scrisoare deschisă adresată Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) susținând că nu au primit informații cu privire la suma care va fi alocată în anul 2025 pentru fondul de asigurări în sănătate.

Înaintea fiecărui început de an se negociază plățile pe care CNAS le va face către medicii de familie și de ambulator în anul următor pentru serviciile prestate. CNAS stabilește o sumă pe care o decontează pentru fiecare serviciu.
Colegiul Medicilor din România (CMR) a publicat sâmbătă o scrisoare deschisă adresată CNAS în care cer „răspunsuri clare la întrebări legitime și concrete”, adăugând că „medicina românească are nevoie de finanțare corespunzătoare”.
Ei acuză CNAS că nu a oferit un răspuns clar la solicitarea în care CMR cerea să vadă nota de fundamentare pentru întocmirea bugetului pentru fondul național unic de asigurări în sănătate, transmisă Ministerului de Finanțe.
„Practic, conducerea CMR vrea să vadă în scris că solicitările CMR au fost luate în calcul și transpuse de CNAS în respectiva Notă de Fundamentare”, explică Colegiul Medicilor.
„La această solicitare, pe care o considerăm legitimă și în strânsa legătură cu ideea de transparență pe care trebuie să fie construită relația CMR – CNAS (nu prietenie, nu subordonare, dorim un parteneriat corect), reprezentanții CNAS au transmis un document (după mai multe solicitări, reveniri și notificări transmise de CMR inclusiv în spațiul public) în care se invocă texte de lege, dar PRACTIC NU RĂSPUND CLAR LA SOLICITAREA CMR și anume – NOTA DE FUNDAMENTARE pe care CNAS a realizat-o pentru întocmirea Bugetului Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate pe domenii de asistență, transmisă Ministerului de Finanțe pentru întocmirea Bugetului de Stat și a Bugetului de Asigurări Sociale pentru anul 2025, din care să reiasă că solicitările CMR au fost luate în calcul și transpuse de CNAS în respectiva Notă de Fundamentare”, se arată în scrisoare deschisă a CMR, care a fost publicată pe Facebook.
Colegiul Medicilor cere lămuriri și în legătură cu contractele adiționale pe care medicii trebuie să le semneze cu CNAS pentru anul 2025.