Cod portocaliu şi Cod galben de caniculă, în toată ţara

0
0
Meteorologii au emis Coduri portocaliu şi galben de caniculă
Meteorologii au emis Coduri portocaliu şi galben de caniculă

Meteorologii au emis un Cod portocaliu şi un Cod galben de caniculă, valabil în perioada 2 - 3 august 2017. Potrivit sursei citate, se vor semnala un val de căldură, precum şi caniculă şi disconfort termic.

În zonele care vor fi afectate de cod portocaliu se va semnala întâi codul galben.

Apoi, miercuri şi joi (2 şi 3 august), valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată ţara. Vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în general peste pragul critic de 80 de unităţi, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade.

În Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în sud-vestul Olteniei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat şi se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 şi 39 de grade.

De asemenea, va fi valabilă şi o atenţionare cod galben de caniculă în cealaltă jumătate a ţării. În nordul şi estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, Moldova, Muntenia şi Dobrogea, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35...37 de grade.

Valul de căldură va persista şi la sfârşitul săptămânii.

Societate


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri