Cod galben de instabilitate în nord şi est, caniculă în sud şi vest

0
0
meteo

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri două atenţionări Cod galben, una de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în special în nordul şi estul ţării, şi una de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru zonele de sud şi vest ale României.

Potrivit ANM, miercuri, între orele 12:00 - 22:00, în Moldova, local la munte, în Maramureş, Transilvania şi nordul Munteniei şi al Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25 - 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 - 60 l/mp.

„Fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii restrânse şi în restul ţării”, spun meteorologii.

În paralel, în zilele de miercuri, joi şi vineri (17, 18 şi 19 august), în regiunile vestice şi sudice, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 şi 38 de grade, cu valori mai ridicate vineri (19 august), spre 39 - 40 de grade în vest şi sud-vest. Minimele nu vor coborî sub 18 - 21 de grade, subliniază ANM.

Mai multe - Societate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite