Cîţu anunţă că funcţionarea restaurantelor ar putea să nu mai fie legată de rata de incidenţă, de la 1 iunie, în localităţile cu rată mare de vaccinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Restaurant / fotografie generică / FOTO Shutterstock
Restaurant / fotografie generică / FOTO Shutterstock

Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni seară, că, de la 1 iunie, funcţionarea restaurantelor ar putea să nu mai fie legată de rata de incidenţă, în localităţile cu rată mare de vaccinare. „Putem să gândim măsuri care să ne spună că restaurantele nu mai depind de rata de incidenţă, rămân deschise cu 30%-40%”, a declarat premierul.

Premierul Florin Cîţu a vorbit, luni seară, la TVR, despre posibile relaxări ale măsurilor de la 1 iunie, în contextul unei vaccinări accelerate.

„Cred că putem să discutăm după 1 iunie de unele măsuri de relaxare (...) Masca - nu cred că este momentul, în spaţiul public. Putem să discutăm de evenimente unde oamenii sunt vaccinaţi, putem să discutăm de restaurante care, de exemplu, să nu mai fie legate de rata de incidenţă dacă tot personalul dintr-un restaurant este vaccinat", a declarat pemierul.

„Suntem într-un municipiu sau într-un oraş în care avem o rată de vaccinare mai mare - putem să gândim măsuri care să ne spună că restaurantele nu mai depind de rata de incidenţă, rămân deschise cu 30%-40%”, a adăugat acesta.

Forin Cîţu a făcut referire la măsuri „pe care le aşteptăm de un an de zile”, dar a precizat că totul este legat de vaccinare.

„Acum putem să vorbim de altfel de turism în această vară dacă ne vaccinăm", a mai afirmat premierul.

În prezent, funcţionarea restaurantelor, cafenelelor, barurilor, cluburilor şi a altor operatori economici este restricţionată dacă rata de infectare dintr-o localitate depăşeşte 3 cazuri la mia de locuitori. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite