Circ tv: Irinel Columbeanu şi-a comandat colindători de Anul Nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

30 de copii din Ciolpani şi Izvorani i-au cântat miliardarului "Pluguşorul" în direct la postul B1 TV

colindători. Nu numai nea Vasile ştie cum şi-a petrecut Columbeanu Revelionul. Ştiu şi telespectatorii postului B1 TV, care au putut urmări în direct petrecerea de la Snagov.
"Da, da, am auzit pe la biserică. Vorbea lumea că s-au dus nişte copii din sat ca să-l colinde..." Ştie şi cine s-a ocupat: Ionuţ Ghiţă, dascăl la biserica din Izvorani şi profesor de religie la şcoala din comuna de reşedinţă, Ciolpani. Cu voce poznaşă, nea Vasile spune şi ce altceva a mai auzit: "Îi ziceau sătenii dascălului să aibă grijă acuma, să nu apară în ziare vreo poză cu el şi cu Columbeanca, că e băiat tânăr, are vreo 20 şi ceva de ani..." Plecat din sat să facă o sfeştanie la Bucureşti, Ionuţ Ghiţă ne-a povestit, telefonic, cine a organizat colindatul: "Din câte ştiu eu, domnul Columbeanu l-a sunat pe părintele din Izvorani, pe care-l cunoştea de la nuntă, şi i-a spus că va organiza o petrecere în noaptea de Anul Nou şi că şi-ar dori să vină la dânsul nişte colindători din zonă. Pentru că ştia că eu mersesem de Crăciun cu câţiva copii la colindat, părintele m-a rugat pe mine să mă ocup". Profesorul de religie şi-a luat sarcina în serios: "Am vorbit cu elevii mei, am vorbit cu părinţii şi cu vreo 2-3 zile înainte de Revelion am adunat copiii la repetiţii la şcoala din Ciolpani. Am pregătit
Pluguşorul
şi alte câteva cântecele. Am vrut să se bucure şi copiii de această sărbătoare, iar ei au fost foarte receptivi. Tinerii din ziua de azi au cam uitat să meargă cu colindul...". Aşa se face că în curtea lui Irinel Columbeanu s-au adunat, în noaptea dintre ani, vreo 30 de copii, cu vârste între 5 şi 13 ani. Până la vila miliardarului, cei mici au fost transportaţi cu maşina profesorului sau cu maşinile părinţilor care au decis să intre-n joc. "I-am colindat afară, în faţa casei, cum se colindă de obicei, iar copiii au primit pacheţele, că ştiau că venim". Ce era în pacheţele? Vali, un prichindel de clasa a II-a din Ciolpani, îţi spune pe nerăsuflate: "Prăjiturele, ciocolată, napolitane". Şi-ţi mai spune şi că aşteaptă cu nerăbdare milionul de lei vechi pe care ştie că-l va primi de la "dom' profesor", care ar fi strâns bănuţii şi care ar urma să-i împartă copiilor. "Da' ce, tataie, tu te-ai dus pentru bani? Te-ai dus că ţi-a plăcut!", sare repede bunicu', proptit de bicicletă, pe marginea uliţei. "Din inimă, vă urăm la mulţi ani", a cântat Vali, cu glăsciorul lui subţire, la reşedinţa familiei Columbeanu, iar de plăcut, cel mai mult i-a plăcut "scena balconului": "Când au ieşit afară, acolo sus, era tare frumos... Balconul, mi-a plăcut balconul". Colegă de zbenguială cu Vali, Daniela sare repede: "Şi mie mi-ar fi plăcut să merg cu colindul. Poate merg la anul..." Mai ales că ştie şi ea, de la o colegă, de varianta "un milion de lei, pentru fiecare colindător".

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite