Chinezoaica - jefuita in lift sub amenintarea cutitului
O banda de talhari care actiona in sectorul 2 a fost anihilata de politistii de la Sectia 7. Printre victimele gruparii se afla si o chinezoaica pe care banditii au jefuit-o, sub amenintarea
O banda de talhari care actiona in sectorul 2 a fost anihilata de politistii de la Sectia 7. Printre victimele gruparii se afla si o chinezoaica pe care banditii au jefuit-o, sub amenintarea cutitului, de bani si bunuri in valoare de 240 milioane lei. Ancuta Marian si Padure Nicoleta sunt acuzati ca au atacat-o pe Ho Zhen, in timp ce victima se afla in liftul blocului in care locuia. Talharii i-au sustras telefonul mobil, bijuterii din aur, 5.500 de dolari si 2 milioane de lei. Cei doi au fost introdusi in arest. Lucratorii Sectiei 11 au prins un infractor recidivist, acuzat de jefuirea cetateanului american George Goldmon. Craciun Florian, de 45 de ani, din Bragadiru, judetul Ilfov, i-a furat americanului un portofel in care se aflau acte si noua milioane lei. O alta grupare de talhari a fost prinsa de politistii de la Sectia 11, dupa jefuirea unei bucurestence, pe strada Rm. Valcea din sectorul 3. Niculescu Marian, zis "Dintosu", de 33 ani, Tibulca Vasile, de 22 de ani, Niculescu Florian, de 24 ani, si Pipica Ionel, de 30 ani, au fost introdusi in arest. Seful Sectiei 11, comisarul Marinica Neagu, ne-a declarat ca politistii din subordinea sa au reusit, luni, sa recupereze geanta pierduta de un diplomat roman, in zona complexului comercial "Mall". O patrula a Sectiei 11 a trecut prin zona si a observat geanta in care se aflau telefoane mobile si o suma de bani in valuta. Cateva minute mai tarziu, diplomatul a fost chemat la sediul sectiei, pentru a-si recupera bunurile pierdute.




















































