Cetatea Poenari se redeschide după ce o ursoaică a rupt gardul de protecție. Accesul se va face în grupuri organizate, la ore fixe

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetatea Poenari, unul dintre cele mai importante obiective turistice ale judeţului Ageş, a fost închisă publicului, pentru o lună, după ce o ursoaică a rupt gardul electric de protecţie.

Cetatea Poenari Foto: CJ Argeș
Cetatea Poenari Foto: CJ Argeș

Cetatea a fost redeschisă pe 14 aprilie, după mai bine de doi ani de reabilitări majore. Însă, la doar două săptămâni, aceasta a fost din nou închisă după ce o ursoaică cu doi pui a rupt gardul de protecţie şi a ajuns în zona de acces a turiştilor.

Consiliul Judeţean (CJ) Argeş anunţă acum că cetatea Poenari se redeschide pentru turişti începând de marţi, 27 mai. Accesul vizitatorilor în cetate se va face în grupuri organizate, la ore fixe. Vizitele se vor face de la ora 9:00, ora 11:00, ora 13:00, iar ultima urcare va fi de la ora 15:00.

Ursoaica din cauza căreia a fost închisă cetatea a fost capturată.

După o lună de monitorizare intensă, sâmbătă (24 mai n.r.) specialiştii au reuşit capturarea ursoaicei şi a celor doi pui, care fuseseră observaţi în zona cetăţii. Animalele sălbatice au fost relocate în siguranţă în Fondul de Vânătoare Cumpăna, aflat în administrarea Direcţiei Silvice Argeş”, a declarat Adrian Bughiu, vicepreşedintele CJ Argeş.

Gardul electric care împrejmuieşte cetatea a fost consolidat, au fost blocate alte poteci de acces către obiectiv, iar angajaţii de la cetate au fost dotaţi cu spray-uri de protecţie şi goarne acustice.

Nu mai sunt semne recente ale altor animale sălbatice în perimetru. În urma consultărilor pe care le-am iniţiat cu toate instituţiile responsabile (...) am stabilit condiţii clare de vizitare în deplină siguranţă", a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş.

Situată lângă Barajul Vidraru, la 27 de kilometri de Curtea de Argeş, Cetatea Poenari a fost construită în secolul al XIV-a şi a fost extinsă de Vlad Ţepeş, fără să fi fost vreodată cucerită.

Preţul biletului de intrare este 30 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru elevi, studenţi, pensionari.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite