Cersetorii de stat nu trec de poarta UE | adevarul.ro

Cersetorii de stat nu trec de poarta UE

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Daca intrebi la intamplare un om de pe strada cum crede ca va fi dupa ce Romania va intra in Uniunea Europeana, gandul ii zboara automat la salarii comparabile cu cele platite acolo si un nivel de

Daca intrebi la intamplare un om de pe strada cum crede ca va fi dupa ce Romania va intra in Uniunea Europeana, gandul ii zboara automat la salarii comparabile cu cele platite acolo si un nivel de trai pe masura. Foarte putini se gandesc la faptul ca intreprinderile, care inainte de '89 reprezentau mandria industriei lui Ceausescu, vor trebui sa dispara, din 2007, in competitia cu gigantii europeni. Zilele trecute, APAPS a hotarat lichidarea voluntara sau dizolvarea a 15 intreprinderi de stat fara comenzi si inglodate in datorii, lista pe care se gasesc nume ca Rocar, Republica sau Colorom Codlea. Semnalul este demn de luat in seama: statul nu mai vrea sa care in spate pana in ultima zi dinaintea aderarii la UE marii datornici desi aceasta iluzie a fost intretinuta ani de-a randul de catre guvernele post-decembriste. Dar cu ce pret? Pe la mijlocul anilor '90, bancile aflate inca in proprietatea statului au permis intreprinderilor aducatoare de pierderi, care nu se mai descurcau nici cu "concurenta" interna, sa supravietuiasca financiar imprumutand sume mari pe care "uitau" sa le mai returneze. Totul se intampla sub ochii guvernantilor care de multe ori nu se sfiau sa puna cate o vorba buna la sefii bancilor. Dupa prabusirea Bancorex si a altor catorva banci, privatizarea majoritatii bancilor de stat si reglementari ferme ale BNR, s-a strans robinetul creditelor bancare. Numai ca intreprinderilor de stat li s-a ingaduit sa isi pastreze structurile ineficiente prin neplata datoriilor catre buget. Acest comportament a fost incurajat prin amanari frecvente si anulari (uneori neconditionate) ale datoriilor de catre autoritatile fiscale. Astfel de masuri au creat statului o imagine de creditor larg la inima, diminuand credibilitatea Fiscului. Si sutele de mii de miliarde datorate bugetului si niciodata platite au demonstrat acest lucru. In loc sa ii execute silit pe rau-platnici, statul a preferat (cu mici exceptii) sa duca mai departe balastul acestor intreprinderi pe principiul: lasa ca vedem noi ce facem cand trebuie sa intram in UE. Si, in continuare statul roman acorda o serie de facilitati care nu fac altceva decat sa incurajeze neplata darilor catre buget. Ceea ce trebuia sa fie o solutie de moment pentru o companie rentabila aflata temporar in dificultate a devenit o practica generala - esalonarea sau anularea datoriilor. Este adevarat ca si in Uniunea Europeana se acorda ajutoare de stat. Numai ca acolo statul nu-si permite sa acorde astfel de facilitati oricui si oricand, in urma unor telefoane primite pe firul scurt. O companie poate primi un singur ajutor de stat intr-un interval de zece ani, iar planurile de restructurare sunt draconice si trebuie respectate intocmai. Altfel, alternativa este una singura: falimentul. Guvernantii romani au preferat castigurile pe termen scurt, acordand, de exemplu, SNTR-ului (privatizata si rasprivatizata) patru ajutoare de stat in numai patru ani. Astfel de actiuni sunt foarte periculoase deoarece creeaza asteptari pentru alte exceptari neconditionate de la plata datoriilor pentru firme care au dovedit ca nu sunt in stare sa se mai redreseze. S-au invocat adesea motive de tipul: nu putem lasa muncitorii in strada sau societatea X este de importanta strategica. Numai ca utilitatea sociala a stergerilor de datorii este discutabila (spre exemplu, cazul producatorilor privati de tigari sau alcool) si reprezinta stimulente pentru coruptie. Nu pot fi trecute cu vederea nici fortatele comenzi de stat pentru armata, politie sau scoli lansate unor intreprinderi care se afla oricum in faliment nedeclarat. Ca si cum n-ar fi fost de ajuns, statul a ajutat intreprinderi, in special din sectorul energetic, prin credite mascate sub forma unor garantii de stat pentru imprumuturi externe sau chiar prin stergeri directe de datorii, facandu-se ca nu vede ca, ani de-a randul, directorii regiilor respective nu se speteau cu colectarea facturilor. Astfel traiau societati de stat care, lucrand in pierdere, nu aveau bani nici de salarii, daramite pentru plata utilitatilor sau obligatiilor bugetare. Dusul rece pe care ni l-au administrat recent baroneasa Nicholson & co. pe motiv ca nu mai indeplinim criteriile politice de aderare a pus temporar in umbra criteriile economice pe care nu le-am indeplinit niciodata, nici macar pentru a avea ceea ce bulgarii au primit deja: statutul de economie de piata functionala. Motiv pentru care, dupa ani de zile de "recomandari", acum s-a ajuns la conditionari: statul trebuie sa "scape" de gaurile negre privatizand sectorul energetic si lichidand intreprinderile aflate de ani buni in moarte clinica. Pentru ca, odata cu integrarea, nu se mai pune problema pacalirii doar a contribuabilului roman, ci intra in joc banul contribuabilului european. Si daca vom merge cu aceste intreprinderi pana in pragul aderarii, sa nu ne miram daca oficialii UE ne vor tranti usa in nas, uitandu-se pe vizor ca la un cersetor despre care nu stie daca vrea de pomana sau sa te jefuiasca.

Top articole

Partenerii noștri