"Cele mai mari bătăi de cap mi le dă Luminiţa Gheorghiu"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interpreta asistentei din "Moartea domnului Lăzărescu" recunoaşte: marile probleme şi le face ea însăşi

Actriţa Luminiţa Gheorghiu nu se preface când joacă. E naturală, şi tocmai asta atrage. Recent, criticii de film de la Los Angeles i-au dat un premiu pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pe anul 2006. A păşit pe covorul roşu la Cannes, alături de Juliette Binoche şi crede că totul are un preţ.
Asistenta Mioara din "Moartea domnului Lăzărescu" a făcut-o celebră peste hotare. E modestă şi nu recunoaşte acest lucru. "Până la celebritate e drum lung. Ai nevoie de multe reuşite pentru a fi celebru", spune actriţa. Proaspătul premiu, care se aşază cuminte lângă Bayard d'Or pentru cea mai bună actriţă, la Festivalul de la Namur de anul trecut, a schimbat-o, dar "pentru două ore. Mi-am revenit repede însă, pentru că lucrez intens la ultimele episoade din serialul
Lombarzilor 8
, ultimele din această serie. Când voi termina, o să am timp să mă bucur de acest minunat cadou primit de Sărbători". Luminiţa Gheorghiu ne-a povestit despre experienţa de asistentă. "Am fost pentru documentare prin câteva spitale. Viaţa acolo are un anume ritm, suferinţa şi moartea sunt la ele acasă. Ai parte de un spectacol dureros, copleşitor, pe care nu vrei să îl afli niciodată. Dar ceea ce am avut eu de
rezolvat
cu Mioara a fost latura umană". Actriţa, pe care aţi văzut-o de curând în "A fost sau n-a fost" de Corneliu Porumboiu, dar şi în serialul "Lombarzilor 8" de pe B1TV, crede că "meseria de actor este o meserie generoasă, dar şireată. Dacă nu eşti atent, te păcăleşti. Nu poţi să ai niciodată garanţia că nu vei greşi. Nu am detestat-o niciodată, am ales-o pentru că am iubit-o şi pentru că o iubesc". Nu m-am putut abţine să nu o întreb pe actriţă care regizor i-a dat cele mai mari bătăi de cap. Răspunsul a venit de la o adevărată doamnă: "Cele mai mari bătăi de cap mi le dă Luminiţa Gheorghiu".
"Doar la biserică există cutia milei"
Dintre regizorii străini, a lucrat cu Michael Hanecke la două filme, "Cod necunoscut" şi "Timpul lupilor". "În primăvara anului 2000, am fost invitată la Cannes, unde
Cod necunoscut
a fost în competiţia pentru Palme d'Or şi am avut bucuria de a urca pe covorul roşu împreună cu Juliette Binoche, care deţinea rolul principal. Filmul a rulat puţin în Bucureşti, din păcate. În 2002, am colaborat cu acelaşi Hanecke la
Timpul lupilor
, în rol principal fiind Isabelle Huppert, film nominanizat, de asemenea, pentru Palme d'Or, ca toate filmele acestui regizor". Luminiţa Gheorghiu ne-a mai spus că regizorii din străinătate alături de care ar lucra "ştiu că munca făcută bine se plăteşte şi nu cred că ar înţelege oferta mea. De altfel, am învăţat de copil, atunci când mergeam la biserică cu părinţii, că doar acolo există cutia milei. Banii stimulează, banii au valoare, banii au preţ. Am avut o mătuşă care se ruga în felul următor:
Dă-mi, Doamne, să am ca să pot să dau
. Corect, nu?"

Carte de vizită
S-a născut la 1 septembrie 1949 şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1972, la clasa profesorului Ion Cojar. A interpretat peste 30 de roluri în teatru (Mărioara în "Sânziana şi Pepelea", în regia lui Alexandru Tocilescu, Ciocârlia din "Tinereţe fără bătrâneţe", regizat de Cătălina Buzoianu, Vittoria "Teatrul comic" de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete sau Olga "Trei surori" de A.P. Cehov, în regia lui Alexandru Darie) şi a colaborat pentru marele sau micul ecran cu regizorii Alexandru Tatos, Stere Gulea, Laurenţiu Damian, Nicolae Mărgineanu, Lucian Pintilie.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite