Cel mai verificat caz de poltergeist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul familiei Hodgson, din Enfield, un cartier din zona de nord a Londrei, a făcut senzaţie în urmă cu 30 de ani. Casa, în care timp de 14 luni au plutit mobilele şi copiii prin aer, a

Cazul familiei Hodgson, din Enfield, un cartier din zona de nord a Londrei, a făcut senzaţie în urmă cu 30 de ani. Casa, în care timp de 14 luni au plutit mobilele şi copiii prin aer, a rămas cunoscută în istoria recentă a Marii Britanii drept "cazul cel mai credibil de poltergeist" desfăşurat vreodată, mai ales datorită respectului de care se bucură cei 30 de profesori şi poliţişti care au văzut cu ochii lor aceste fenomene. Cei patru copii ai familiei Hodgson sunt astăzi adulţi, iar cele două surori, Janet şi Margaret, care au fost în centrul aventurilor, povestesc acum, pentru prima oară, ce s-a întâmplat în anul 1977. În casa din Enfield orice se putea întâmpla: tablourile plecau de pe pereţi şi făceau tumbe prin aer, scaunul cu poliţistul care nota evenimentele se ridica în aer, diverse obiecte apăreau sau dispăreau brusc, iar cele două fete pluteau uneori în mijlocul sufrageriei, în timp ce ar fi trebuit să doarmă în paturile lor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite