"Cei care vorbesc acum despre Piata Universitatii sunt niste frustrati" (partea a II-a)

Urmare din numarul trecut

Golani erau cei care i-au agresat pe politisti
- V-ati referit la ei ca la niste golani, desi erau niste oameni care voiau o societate libera, nu voiau comunismul...
- Si? Aceasta putea motiva un asemenea comportament violent? Apoi, nu confundati oamenii care s-au folosit de Piata Universitatii ca de o tribuna electorala si isi exprimau opiniile politice cu cei frustrati care, pe vremea lui Ceausescu, nu au avut curajul sa se manifeste, si acum strigau: "Jos criptocomunismul!". Eu i-am numit "golani" pe cei care i-au agresat pe politisti! Imi amintesc ca un gazetar francez care imi reprosa folosirea termenului de "golani" pentru niste manifestanti - referindu-se la tinerii din Paris care in toamna aceluiasi an au savarsit acte violente in centrul Parisului - i-a numit "derbedei"! Deci, la ei se poate! Piata Universitatii, timp de o luna de zile, a fost un amalgam. Unii mergeau acolo ca sa se distreze. Altii, ca sa-si exprime opinii politice. Dar acolo era si o masa de oameni carora li s-au inoculat ura si tentatia violentei. Ei numai asta au retinut din Piata Universitatii. Sa nu-i bagam intr-o oala pe toti!
- Pe Marian Munteanu cum il priveati, la vremea respectiva?
- Marian Munteanu si Liga Studentilor formau o categorie care isi exprima niste pozitii protestatare. Noi, atunci, la CPUN, am si discutat cum sa intram in dialog cu aceasta Piata a Universitatii. Au fost mai multe incercari pe care le-am facut, fara succes. Au fost patru membri desemnati de Biroul CPUN: Caramitru, Dinescu, Plesu si Haulica. Au incercat, cateva zile la rand, sa intre in dialog cu reprezentantii Pietei. Astazi se intelegeau cu unii, a doua zi erau contestati de altii. Nu exista o structura inchegata si cineva care sa aiba autoritate sa vorbeasca in numele tuturor. Pana la urma, am acceptat sa vina Marian Munteanu cu o delegatie in Dealul Mitropoliei. Au venit cu pretentia ca nu discuta cu mine decat daca facem un show televizat. Sau sa mergem in Piata si, sub lumina reflectoarelor, sa fim televizati direct, sau acolo, la CPUN, dar tot cu transmisie televizata direct. I-am primit si le-am zis: "Hai sa vedem care sunt problemele, ce revendicari aveti, dupa care, daca vreti, dam declaratii, ne adresam inclusiv direct la televiziune". N-au acceptat asa ceva. Din pacate, pe perioada desfasurarii Pietei Universitatii, n-am putut inchega un dialog si mi s-a reprosat acest lucru. Nu mi se poate reprosa mie ca n-am fost deschis la dialog. Poate ca, intr-adevar, daca manifestam si eu mai multa flexibilitate, chiar asa cum voiau ei, sa fi facut dialogul acela televizat. Fapt este ca, dupa alegerile din 20 mai, s-au schimbat datele problemei.
- In ce sens?
- Partidelor din Opozitie, Piata Universitatii nu le-a folosit. Perceptia in tara, chiar si in Capitala, a fost de respingere fata de acest nucleu, de vehiculare a urii si a incrancenarii. In al doilea rand, populatia Bucurestiului a fost enervata de existenta acestui nucleu de blocare a centrului orasului. Dupa alegeri, cea mai mare partea a celor care participau la aceste manifestari s-au retras. In paranteza fie spus, acolo s-au strigat si multe lucruri care exprimau un primitivism total: Nu doar "Jos", ci si "Moarte lui Iliescu!", "Pana-n Anul Nou, Iliescu in cavou!", "Iliescu, du-te acasa, ca ai nevasta canceroasa!". Deci, expresii de o ura si de un primitivism flagrant. Cei care cauta acum sa prezinte idilic Piata Universitatii fac o opera de dezinformare crasa. Toate lucrurile astea au creat o stare de iritare si dezaprobare la adresa Pietei Universitatii. Dupa 20 mai, inclusiv Liga Studentilor a dat o declaratie oficiala ca se retrage din Piata Universitatii. Si PNT-ul a dat o declaratie similara. A mai ramas in Piata, in corturi, pentru trei saptamani inca, dupa alegeri, un grup de asa-zisi grevisti ai foamei. Televiziunea bulgara a dat scene obscene despre ce se intampla acolo, in corturi. Au mai ramas si doua asociatii care au spus ca erau solidare cu grevistii: Asociatia 21 Decembrie si Alianta Poporului. Orice incercari de a intra cu ei in dialog au esuat.
- Ce s-a intamplat in 11 iunie?
- Pe ziua de 11 iunie a avut loc o discutie la Guvern, a domnului Anton Vatasescu, care era viceprim-ministru, cu o delegatie a grevistilor foamei. Au vrut sa vada ce revendicari mai au. Ei au zis ca vor o televiziune libera. Nu cunosc toate detaliile, dar cunosc rezultatul. in urma discutiilor, delegatia grevistilor a acceptat sa se retraga de bunavoie din piata. Este intalnirea pe care, nu stiu de ce, nimeni nu o evoca acum. Dupa aceea, Ministerul de Interne a prezentat o propunere de organizare a eliberarii Pietei, considerand ca nu vor mai fi probleme. Aceasta a fost intalnirea la care am participat si eu.
- Daca s-au inteles, de ce mai trebuia sa intervina politia?
- Ca sa refaca ordinea din Piata, sa refaca semnele de circulatie pe carosabil si sa curete spatiile verzi, dupa indepartarea corturilor, de catre unitatile administrative. Aceasta operatiune s-a si desfasurat, in conditii se pare normale, in cursul diminetii. Violentele au aparut dupa-amiaza. Eu am revazut, acum, o caseta pe care era filmata toata Piata Universitatii, de dimineata pana seara. La ora 10.00, Piata era deja curata, caldaramul spalat.
- Cine filma Piata Universitatii?
- Nu stiu. A fost o caseta filmata dinspre Hotelul Intercontinental.
- Deci, ii supraveghea cineva...
- Nu despre asta e vorba; cineva a avut un aparat si a filmat. Au filmat si strainii, poate mai mult decat romanii. Am vazut recent aceasta caseta. La ora 10.00 dimineata, Piata era complet libera. Se vad niste autobuze in zona Muzeului de Istorie a Bucurestiului. Poate ca au gresit ca nu au redat zona imediat circulatiei. Abia dupa ora 14.00 au inceput primele agitatii, undeva spre Arhitectura. in jurul orei 16.00, politistii si scutierii care pazeau aceasta zona au fost alungati cu pietre de cei care veneau dinspre Academiei. E o fabulatie ce se spune, ca politia si-ar fi dat singura foc la autobuze. Dupa ora 16.00, Piata era din nou plina numai cu civili, cand a inceput incendierea autobuzelor si a terasei restaurantului "Dunarea". Incendierea masinilor a fost primul act de o agresivitate extrema, dupa parasirea Pietei de catre politie.
- Erau aceiasi oameni din Piata?
- Nu stiu. Era clar o grupa organizata, sau grupuri organizate, de oameni agresivi si o masa mai mare de civili care asistau. Dupa aceea au urmat alte agresiuni. Au fost acte de vandalism extrem, cu devastarea cladirii Politiei, a Arhivelor sale, cu masini distruse si incendiate. Apoi, a fost tinerea sub asediu a Ministerului de Interne pana seara tarziu, devastarea sediului SRI, a Televiziunii. Atunci s-a oprit si emisia, cand unii dintre agresori vroiau sa intre intr-un studio. Evocarile din ultima perioada, imaginile transmise pe posturile de televiziune au omis cu obstinatie sa prezinte actele de violenta din ziua de 13 iunie. Daca nu erau actele de agresiune din 13, nu veneau nici minerii, nu existau evenimentele din 14 si 15 iunie. Asta trebuie retinut. Actiunea acestor oameni a fost actiunea unor elemente anarhice, iresponsabile si primitive.
- Cum au venit minerii?
- La fel ca si in celelalte cazuri, ne-am trezit cu ei, dimineata.
- Nu se poate sa va treziti cu cateva garnituri de mineri...
- Nu i-a chemat nimeni, si unele incercari de a-i retine au fost tardive. Noi, in seara si in noaptea aceea, eram preocupati de ce se intampla in Capitala. Vedeam ca Politia a disparut, ca Armata ezita sa intervina, tinand seama de experienta evenimentelor din decembrie.
- Nu v-ati gandit nici o secunda ca, daca au venit in ianuarie, au venit in februarie, cand vad ce se intampla in Bucuresti, mai pot sa vina o data?
- Nu aceasta era principala problema in seara de 13 iunie, ci situatia de anarhie care domnea in Capitala si incapacitatea fortelor de ordine. Populatia era ingrozita in fata actelor de vandalism. Ca presedinte nou ales, m-am adresat atunci cetatenilor Capitalei, sa sprijine factorii de ordine. Ecouri au fost nu numai la minerii din Valea Jiului. Au venit cetateni din judete vecine, ca si mineri din vreo trei bazine.
- Bine, si nu ati aflat ca vin?
- Si daca aflam, ce puteam face? Fortele de ordine nu au fost in masura sa-i opreasca de la violente pe cei din Capitala, cum si cine sa-i opreasca pe cei ce veneau din afara? Nu putea nimeni sa-i mai opreasca. Cum sa opresti asa ceva? Pornisera deja. Aici e vorba de o miscare instinctuala a unor oameni, cu stari de spirit foarte bine conturate. Ne-am trezit cu ei dimineata. Ce sa facem? Unii s-au oprit in Piata Victoriei, altii s-au dus direct in Piata Universitatii.
Regret ca nu l-am gratiat pe Cozma la sfarsitul lui 2003
- De aceea l-ati gratiat pe Miron Cozma anul trecut?
- NU! Gratierea lui Miron Cozma facea parte dintr-un sir de acte ale ultimului meu mandat, in care mi-am propus sa promovez ideea de reconciliere nationala. Eu regret ca n-am facut-o mai devreme, la sfarsitul lui 2003, inceputul lui 2004. Nefacand-o la timp, am lasat-o dupa alegeri; n-a afectat cu nimic campania electorala.
- De unde au venit toate acele zvonuri privind drogurile, banii falsi si alte lucruri despre care se spunea ca se intampla in sediile de partide? A fost un "creier negru" care a coordonat?
- Nu cred ca a fost unul, cred ca au fost mai multe si perverse. Intrebarea esentiala este insa alta. De ce aceasta miscare rebela, anarhica, la trei saptamani dupa alegeri? Probabil, ca sa impiedice structurarea noii puteri care a fost aleasa, sau sa o compromita din start. Noi am fost obligati sa amanam sedinta Parlamentului. Este clar ca primii care au platit, politic vorbind, toate actele de dezordine si violenta, inclusiv actiunea minerilor, au fost cei de la putere. Cei care se afla la putere sunt totdeauna responsabili. De ce, oare, cetatenii aflati pe strazile Bucurestiului le-au multumit minerilor? Credeti ca populatia Capitalei a aprobat violentele minerilor? De asemenea, credeti ca eu le-am multumit pentru asemenea acte, violente si reprobabile, despre care, din nefericire, am aflat mai tarziu? Oamenii erau disperati, de doua luni, de dezordinea din centrul Capitalei si de incapacitatea factorilor de ordine de a stopa violenta si anarhia.
- Sustineti ca actiunea minerilor a fost justificata?
- Nu actiunea minerilor, dar oamenii au vazut in mineri o salvare.
- I-ati acceptat pe mineri cand au venit? - Am acceptat o situatie data, un rau pe care nu l-am putut evita. Faptul ca am reusit sa-i adunam s-a datorat autoritatii de care ma bucuram. Cand li s-a spus "veniti, ca va intalniti cu Iliescu", s-au adunat in Complexul Expozitional. Multumindu-le, am vrut sa spun ca situatia se stabilizeaza, ca ii invit sa plece. Actul minerilor a fost, pe de o parte, un act de solidaritate cu autoritatile legitime si cu institutiile statului, de protest la adresa celor care puneau in pericol stabilitatea tarii. Pe de alta parte, la randul lor, au savarsit violente regretabile si de neadmis. Dar, asa cum spuneam, violenta genereaza violenta. Aceiasi mineri au venit peste un an si ceva sa protesteze impotriva puterii pe care o aparasera. Au venit si au strigat "Jos Iliescu", "Jos Petre Roman". Iar cei care-i dezavuasera in 1990 i-au aplaudat si incurajat, in septembrie 1991, inclusiv Congresul PNTCD si reprezentantii Aliantei Civice. Acesta este paradoxul unor comportamente si aprecieri. in concluzie, as dori ca, in ceea ce ma priveste, sa se tina seama de judecata faptelor, de statutul meu de sef al statului - atat in perioada de provizorat, in vremea CFSN si CPUN, cat si dupa alegerile succesive care au urmat. Exista tendinta la noi de a privi la seful statului ca la un fac-totum. Ne-am straduit, in toti acesti ani de dupa Revolutie, sa punem bazele statului de drept, cu separatia puterilor in stat si precizarea si delimitarea atributiilor tuturor institutiilor statului. Eu m-am straduit, ca presedinte al Romaniei, sa respect aceste reguli si sa asigur aplicarea lor in activitatea tuturor institutiilor. Chiar daca unii imi reproseaza ca nu m-am substituit altor institutii - sa fiu "presedinte jucator" - cred ca am procedat corect si democratia si statul de drept au avut de castigat. Nu era datoria sefului statului sa faca anchete, sa dispuna arestari, sa se interfereze in activitatea organelor de ancheta si ale justitiei.
Imi pare rau ca am cedat si m-am intors
- Sa revenim in actualitatea politica. Cum priviti in momentul de fata schimbarile din PSD?
- Asa cum am mai spus, eu am fost de buna-credinta. imi pare rau ca nu am respectat ceea ce am declarat in anul 2002 ca, dupa incheierea mandatului, sa nu ma mai angajez in activitati executive nici pe linie de stat, nici pe linie de partid. Era, cred, o decizie corecta. Am cedat, simtind ca partidul trece prin momente grele, mai ales dupa alegerile locale, cand a fost un prim soc, cu pierderi, mai ales in marile orase. Am simtit ca exista o anumita deruta intr-un partid la fondarea caruia am avut, cred, o contributie esentiala. De aceea am acceptat chemarea oficiala a Congresului extraordinar din august 2004, care mi se adresa. Am privit aceasta hotarare a Congresului drept un S.O.S. al PSD care apela la mine, cand ma voi elibera de misiunea de sef al statului, sa revin si sa ma alatur eforturilor partidului, in perioada urmatoare. M-am angajat pana si in campania electorala, ceea ce mi s-a reprosat, poate pe drept, poate pe nedrept, incercand sa sprijin partidul.
- Dar mai cunosteati acest partid?
- Cred ca domnul Nastase avea, intr-un fel, dreptate cand afirma ca PSD-ul nu mai este nici PDSR, nici FSN; numai ca aceasta era valabil nu numai si nu atat in sens pozitiv. Eu am avut sentimentul ca PSD si-a pierdut suflul, si-a pierdut sufletul care l-a animat de-a lungul vremii, atat cand era la putere, cat si in opozitie. Au aparut foarte multi parveniti, oameni care au fost beneficiarii statutului de partid de guvernamant. Ei n-au privit cu ochi favorabili revenirea mea in partid. Poate ca si eu nu am reusit sa estimez, in mod realist, schimbarile produse. De aceea, raman valabile toate aprecierile pe care le-am facut la Consiliul National, care a urmat congresului din aprilie.
- Dar semnale au fost. Numai noi, din presa, cat am scris. De ce nu le-ati luat in calcul nici o secunda?
- Revedeti interventia mea la Biroul Executiv Central din februarie 2005, in care am facut o analiza, cred, foarte pertinenta, dar si foarte critica, la ceea ce se intampla in partid. De ce anume trebuie sa se debaraseze acest partid, daca vrea sa castige o pozitie necesara chiar tarii, care are nevoie de un puternic partid de centru-stanga. Am fost foarte critic atunci. Multora nu le-a placut acest lucru.
- De ce nu v-ati retras? Nu v-ati dat seama ca totusi exista o presiune si o tendinta clara spre altceva in PSD? Ca lumea doreste alt lider in frunte?
- Nu-i adevarat. Unde s-a exprimat asa ceva? Din contra, parerea dominanta exprima altceva, cu privire la innoirea necesara si debarasarea de anumite etichete, in care prezenta mea era privita ca o garantie.
- Va aduceti aminte ce a zis Dancu, ca Iliescu este ca o "eticheta expirata".
- Ma rog, asta era un punct de vedere.
- Al unui grup puternic.
- Care parea cu totul minoritar, atunci, in partid. Adica eu, intr-adevar, n-am stat sa ma preocup de evaluarea raporturilor de forte dintre diversele grupari din partid. Se apelase la mine si am luat de buna aceasta hotarare a unui congres al partidului. Eu nici nu facusem parte, atunci, din conducerea partidului. Iar eu am fost cel care am sugerat sa se reduca mandatul la doi ani de zile pentru noua conducere. Gandul meu era ca voi sprijini aceasta noua conducere, pe parcursul urmatorilor doi ani, si speram ca ea sa faca intr-adevar niste mutatii semnificative, care sa fie semnale pozitive pentru oameni; adica, ceea ce exprimau cei mai multi oameni din partid era indepartarea unor lideri cu vulnerabilitati, care au fost in atentia opiniei publice...
- Cine sunt oamenii acestia?
- Nu vreau sa-i numesc. Si Adevarul a vehiculat astfel de nume: deci, speram ca sa se faca acest lucru macar ca un prim pas, cu prilejul Congresului. Acesta a fost spiritul pe care eu l-am perceput, inclusiv de la clujeni. Analiza critica pe care o faceau ei era in convergenta, nu in divergenta cu mine. Dar au aparut si alte fisuri pe care eu nu le-am perceput. Eu m-am angajat pentru doi ani de zile sa fac echipa comuna ca sa pregatim un viitor Congres. De altfel, am si spus ca nu-mi fac sperante ca acest congres din 2005 va fi capabil sa rezolve radical problemele. Dar putea sa pregateasca premisele ca, peste doi ani de zile, PSD sa vina, intr-adevar, cu o fata innoita. Din pacate, aceasta previziune a mea nu s-a confirmat. Eu ma consider, de acum, in afara jocului, din acest punct de vedere. Este o conducere aleasa de un congres, eu le-am adresat un mesaj; vor reusi sa tina seama de el sau nu, vor reusi sa faca ceea ce astepta lumea chiar de la acest congres, este de acum raspunerea noii conduceri. Eu n-am de gand sa manifest nici ostilitate fata de actuala conducere si, cu atat mai putin, fata de partid. Daca voi putea fi util cu ceva, indiferent pe ce linie, o voi face; dar, prin tot ceea ce voi face, voi cauta sa sprijin insanatosirea partidului.
- Deci, veti pleca din partid?
- Nu stiu, deocamdata m-am abtinut de la aceasta masura si am lasat poarta deschisa. Am acceptat sa am o anumita legatura cu Institutul de Studii Social Democrate, in plan doctrinar, sa fiu prezent in dezbaterile pe care as vrea sa le sustin, dezbateri care sa dea, din acest punct de vedere, un fundament mai solid constructiei politice, cat si practice a partidului.
- Si ce v-ar putea determina sa plecati din partid?
- Daca voi simti ca prezenta mea este, pe de-o parte, inutila, sau chiar indezirabila, si ca nu voi gasi o platforma comuna...
- Acum cum simtiti partidul?
- Deocamdata, suntem pe o pozitie de neutralitate, de acceptare reciproca.
- Si credeti ca actuala conducere a PSD duce partidul in directia dorita de dvs.?
- Nu vreau sa ma grabesc sa fac aprecieri. Voi urmari cu atentie.
- De ce l-ati luat pe Omar Hayssam in avion?
- Nu l-am luat numai pe Omar Hayssam. Este vorba de oameni de afaceri. Se face o confuzie totala in aceasta privinta. Ei nu faceau parte din delegatiile oficiale. Erau trei componente distincte ale celor care ma insoteau in avion. Era delegatia oficiala, cu reprezentantii statului; era delegatia de gazetari pe care nu noi o avizam, ci publicatiile, mass-media care isi desemnau reprezentantii. Iar oamenii de afaceri, recomandati de ministere economice sau de Camera de Comert, functie de interesele lor de afaceri in tarile respective, isi plateau singuri toate cheltuielile. Noi le ofeream doar aceasta posibilitate, de a calatori cu acelasi avion, ceea ce insemna pentru Administratia Prezidentiala si economii, in felul acesta, la cheltuielile cu transportul.
- Dar pentru o persoana pentru care serviciile va dadeau note informative? V-ati pus problema ca aceasta persoana nu are ce sa caute in avion?
- Nu a aparut niciodata o chestiune flagranta, care sa prezinte aceasta gravitate. Dupa 2002, am avut ceva mai multe informatii, pe care mi le-a oferit Talpes, si de atunci nu a mai fost acceptat. Si nu era nimic deosebit in ce-l priveste pe Hayssam, fata de oricine altcineva. Adica, fiecare om de afaceri prezinta anumite semne de intrebare. Dinu Patriciu a fost cu noi de vreo doua ori. Era interesat si in Kazahstan, si la Moscova. Asta nu vrea sa spuna nimic, nu este nici o similitudine sau vreo paralela intre Dinu Patriciu si Omar Hayssam. Si apoi eu, ca sef al statului, stateam sa fac liste de pasageri, verificari? Preocuparea mea era legata de delegatia oficiala.
Eu am fost un democrat chiar si atunci cand eram activist de partid
- Mai aveti viitor politic?
- Depinde ce intelegeti prin asta.
- Ca om in prima linie si coordonator de prima linie.
- Este firesc sa nu mai indeplinesc asemenea rol. Am avut functia suprema in stat, am fost seful statului. Am iesit din aceasta zona.
- Eu vorbesc de zona de coordonare a unui partid.
- N-aveam de gand sa ma angajez pana nu am fost solicitat, asa cum v-am spus, nici din acest punct de vedere, si imi pare rau ca am cedat. Iar angajamentul meu era pe doi ani de zile. Atunci cand am si sustinut ca noul statut sa se schimbe, aveam de gand acesti doi ani de zile sa-i pun la dispozitia partidului, dupa care ma retrageam oricum. Deci n-aveam de gand sa continui. De acum inainte, nici nu ma mai gandesc la asa ceva.
- Ce ati avea de reprosat PSD-ului in momentul acesta?
- Deocamdata, n-a iesit din perioada de deruta pe care a provocat-o, din pacate, Congresul din aprilie. Si simt in teritoriu o anumita dezorientare a oamenilor, o anumita descurajare din partea foarte multora. Prima iesire pe care am si apreciat-o, intr-un fel, a fost sesiunea parlamentara in legatura cu motiunea de cenzura. In fine, grupul PSD s-a manifestat mai activ si mai cu convingere. Sper ca aceasta proba sa-i incurajeze.
- Va considerati un comunist de omenie sau un democrat? Sau un criptocomunist?
- intrebarea dumneavoastra are o nota provocatoare. Etichetarile apartin unor perioade revolute, care, din pacate, se mentin in mentalitatea multora. Altminteri, toti ne schimbam, in timp. Iar eu, spre deosebire de altii, mi-am asumat tot trecutul meu. Eu m-am schimbat structural, cu mult inainte de 1989.
- Deci, am auzit asa: criptocomunist, comunist de omenie, democrat.
- Eu am fost un democrat chiar si atunci cand eram activist de partid. Daca lumea m-a apreciat, indiferent unde am lucrat - la studenti, la tineret, la Timisoara, la Iasi, in domeniul profesional - aceasta s-a datorat manierei mele deschise, democratice in care am comunicat cu lumea, sensibilitatii fata de problemele oamenilor. Oamenii simpli m-au perceput ca pe unul de-al lor, un aparator al lor; asta inseamna un veritabil social-democrat. Un om care sa fie sensibil la problemele sociale si sa fie deschis si receptiv, sa asculte. Liderii politici nu prea stiu sa asculte. Eu cred ca am avut aceasta calitate, si oamenii au apreciat acest lucru. Nu m-am folosit niciodata de pozitia pe care am avut-o pentru avantaje personale sau ale unor apropiati; nu am manifestat tendinte autoritare, atitudini arogante, de comanda, sau de substituire a altor structuri democratice ale statului, cat am indeplinit functia de sef al statului; nici nu am fost reticent in receptarea parerilor oamenilor, nici nu am considerat vreodata parerea mea drept adevar absolut. Cred ca sunt trasaturi care au fost apreciate ca atare de oameni.