Ceaune contra ştiuleţi

Trocul a supravieţuit până azi, deşi vine din comuna primitivă. Dar la ora asta se practică în comunele din România, pe unde umblă comercianţii ambulanţi, iar ţăranii, în lipsă de

Trocul a supravieţuit până azi, deşi vine din comuna primitivă. Dar la ora asta se practică în comunele din România, pe unde umblă comercianţii ambulanţi, iar ţăranii, în lipsă de bani, se folosesc de recolta lor pentru a-şi face piaţa

Câte kile de cartofi îmi dai pe jucăria asta? Da' pe strachină? Porumb ai, ceapă, usturoi, varză? Ia uite, am de vânzare haine, cuţitoaie pentru cai, să le cureţi potcoavele. Şi câte şi mai câte!

La dicţionar scrie că trocul era numai în comuna primitivă. Ei, aş! E şi acum în satele din România. Pe drumurile de căruţă umblă negustori de tot soiul. I-am găsit adunaţi la Giurgiu, la târg, zilele trecute, aşa că mi-au spus povestea lor.Şi a trocului.

N-are lumea bani, dom-ne! De-asta e trocul la mare căutare în România noastră cea rurală şi europeană pe deasupra. La modul concret se exprimă Costică Durancea, proprietar de tigăi şi ceaune.

Nevastă-sa, din "uşa" cortului, ne strigă să-i facem şi ei o poză, în timp ce se opintea la o pompă, să umfle salteaua pe care dormise. De, aşa e viaţa de negustor ambulant, mai dormi şi sub pânza de sac. Tigaia face 500.000 de lei, da' e numai pentru cine întreabă

. Dacă bagi mâna în buzunar, începe negocierea, aşa că ai şansa să scoţi mai puţini bani. "Dacă nu sunt bani, procedăm cu alternativă", mă anunţă nea Costică. Cumperi cu fasole, varză ori cartofi. Umpli ceaunul cu fasole, de exemplu. E clar, câtă fasole intră în ceaun, atât face tuciul. "Simplu ca bună ziua", conchide şeful oalelor. "N-are ţăranii bani", o auzim în urma noastră pe coana mare din fundul cortului.

Capcana şobolanilor

Meşter mare şi printre ultimii într-ale fierăriei, după cum îl aflăm pe Stoica Nergean, care se plânge că tare greu a găsit niscaiva tineri care să-i "fure" meseria. Are înşirate pe o măsuţă tot felul de ciudăţenii pe care nişte orăşeni ca noi nu reuşesc să le "traducă" de nicio "culoare".

Aşa că ne ia moşul cu binişorul şi ne explică. "Asta e o cuţitoaie, să cureţi caii la copite", ne uităm la ceva care are în capăt o bucată de fier pătrată, ascuţită. Mai sunt la vânzare şi capcane pentru şobolani. P-astea le-am nimerit noi din ochi. Ni se face şi proba, cu un băţ care joacă rolul victimei, iar mecanismul se comportă brici. Vai de mama lui de şobolan!

Preţ? La tocmeală, nenică. "Ai bani, bine. N-ai bani, tot bine. Mă înţeleg eu cu omul", ne lămureşte meşterul cum e cu legile economiei pe colbuitele căi ale satelor. Ne despărţim optimişti, după ce omul îmi arată pe cei doi nepoţi ai săi care îi calcă pe urme, ca să nu piară fierăria.

Căciuli de vară

La târgul Giurgiului s-au adunat comercianţi din toate zările, unii din Galaţi, alţii din Teleorman, Dolj, ba chiar şi din Botoşani. O fi trocul cel mai rudimentar mod al comerţului, dar există totuşi o diferenţă între schimbul în natură de azi şi cel practicat pe vremea "apartamentelor" din peşteri. Comercianţii umblă acum prin ţară cu maşina personală, c-o fi papuc sau dubiţă.

Cum se ştie că românul îşi face vara sanie, Gheorghe Blaj, cojocar de meserie, la care se adaugă şi soaţa lui, cu acelaşi talent, au purces la drum cu desaga plină de căciuli şi cojoace, coborând tocmai din Bucovina. "Numai blană naturală", mă asigură bărbatul între două vârste.

Nu se acceptă decât bani, ceea ce înseamnă 120 de lei pentru o căciulă şi până la 2.400 de lei pentru cel mai sofisticat cojoc. Munca e doar iarna, în atelierul lor, unde fac toate lucrurile astea, iar apoi, cât e vara de lungă, iau ţara la picior, bătând din poartă-n poartă.

Supermarketul din dubă

Alţii au decis să fie polivalenţi, aşa că au pus pe roţi adevărate supermarketuri, taman bune pentru plimbat prin munţi şi pe câmpii. Jucării, chiloţi, ochelari de soare, încălţăminte, fotografii cu ţări străine, deodorante, cămăşi, aparate de radio, lanterne şi lista e lungă de nu i se vede capătul.

Cu cât le dai, frate? Din om în om afli preţul, ăla practicat la troc, evident. Aşa afli că o pereche de chiloţi face cât zece ştiuleţi de porumb. Şi dacă e vorba de bikini? De, mai mici, nu ca izmenele, doar o aţă acolo! "Negociem, frate". Pe urmă ţipă copilul după o jucărie, dai fuga în hambar şi scoţi cinci kile de ceapă. E, să fie o maşină mai mare, nu aşa, o nimica toată.

Mai trece un timp şi ai de gând să te încalţi. N-ai bani de pantofi? Nu-i nimic, plăteşti cu vreo 20 de kile de cartofi. Mai vrei să te şi îmbraci, normal, ca omul care vrea o cămaşă mai de oraş. Foarte bine, ia scoate mătăluţă din cămară o sticlă cu rachiu. Astea sunt doar câteva preţuri de pe uliţele satelor româneşti. E afacerea bună, vere? "Dom-ne, dacă nu curge, pică", aflu, în sfârşit, definiţia succesului în opinci.

Mercurialul trocului

Un ceaun = fasole cât intră în tuci

O pereche de izmene = zece ştiuleţi de porumb

O jucărie sofisticată = cinci kilograme de ceapă

O pereche de pantofi = 20 de kilograme de cartofi

O cămaşă = o sticlă de rachiu