Ce spune Iohannis despre pacienţii care înfruntă frigul în corturi, pentru că nu mai este loc în spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presidency.ro
FOTO presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni, la finalul vizitei la Spitalul Univesitar de Urgenţă Bucureşti, că se caută soluţii pentru pacienţii care primesc îngrijire medicală în corturi, în sezonul rece.

„Se lucrează la soluţii. Chiar astăzi am discutat despre aceste situaţii şi este clar că nu putem să lăsăm iarnă oamenii în corturi care nu sunt suficient de bine încălzite. Sunt sigur că în scurt timp nu vor mai exista pacienţi care vor sta în corturi în frig”, a declarat Klaus Iohannis, întrebat ce se va întâmpla cu aceşti pacienţi, având în vedere că a scăzut temperatura, iar unele corturi nu sunt încălzite cum trebuie, conform News.ro.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost depistate 3.826 cazuri noi de COVID- 19 şi s-au înregistrat 138 decese. 1.251de persoane se află internate la ATI şi doar 9.785 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore.

De altel, astăzi, şapte judeţe, inclusiv Capitala au intrat sub cod galben de ninsori până luni, la ora 20:00, ca urmarea avertizării emise de meteorologi pentru sudul Munteniei şi pentru cea mai mare parte a Dobrogei. În intervalul 30 noiembrie, ora 05:00 - 30 noiembrie, ora 20:00, au fost anunţate şi ninsori moderate cantitativ în sudul şi estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite