Ce se ascunde în spatele scandalului gărzilor din spitale

0
Publicat:

Șapte medici de la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală refuză să mai facă gărzi pe motiv că există „risc de malpraxis“. Filmul unui scandal în care perdanții sunt pacienții.

Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

„În cursul dimineţii, șapte medici din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie Plastică şi-au prezentat demisia din contractele de gărzi, începând cu data de 1 noiembrie 2023, motivând acest gest ca o consecinţă a „actualelor condiţii existente în Spitalul Bagdasar“ şi invocând un „risc de malpraxis“ care i-ar expune „unor riscuri majore din punct de vedere profesional“, fără nicio altă precizare, a informat, luni, Spitalul Bagdasar Arseni, citat de Agerpres.

Parte din acești medici sunt cei care i-au îngrijit pe pacienții arși de la Crevedia și Călimănești. „Suntem nevoiți să recurgem la acest gest radical din cauză că actualele condiții din Spitalul Clinic Bagdasar-Arseni și riscul de malpraxis ne expun unor riscuri majore din punct de vedere profesional. Atașăm prezentei note și demisiile semnatarilor“, se arată în scrisoarea trimisă conducerii. Faptul că lipsesc unele linii de gardă necesare tratamentului multidisciplinar al pacientului traumatizat, ca de exemplu chirurgia toracică sau vasculară, și faptul că pacienții sunt plimbați între spitale sunt alte două motive care i-au făcut pe doctori să demisioneze.

Ministru: ”Există reclamații reciproce”

Scandalul de la Bagdasar a fost comentat și de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a spus că a primit un raport din partea conducerii spitalului. El a subliniat că la acest spital ”există reclamaţii reciproce între medici şi management“, iar „pacienţii nu sunt interesaţi de tipul ăsta de dispute“. „Cred că adevărul totdeauna este undeva la mijloc. Eu ştiu că este mult mai interesant să faci chirurgie plastică decât să tratezi mari arşi, e mai confortabil şi din punct de vedere profesional. Dar eu fac, încă o dată, apel şi la conştiinţa oamenilor, să înţeleagă că ei lucrează într-un spital ca să răspundă nevoilor pacienţilor, putem să facem toţi, să mergem acasă şi să considerăm că este mai bine să facem altceva decât meseria pentru care ne-am pregătit sau să refuzăm că ne-o facem complet, cum este cazul celor care refuză să facă gărzi. E o problemă de conştiinţă şi de etică profesională. Motive şi motivaţii se pot găsi“, a afirmat Rafila.

Ce spune spitalul

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției sanitare, dr. Florin Bica, riscul de malpraxis invocat de medicii demisionari este permanent: „Nu există doar în gărzi, ci și în timpul programului normal de lucru. Or, din contractul normal cu spitalul, medicii respectivi nu și-au dat demisia. Și-au dat demisia doar din contractele de gărzi. Garda înseamnă de la ora 13.00 până la ora 8.00, a doua zi. După care medicii intră și-și desfășoară activitatea la programul normal“.

Bica admite că, în sistemul sanitar, nimic nu este perfect. „Sunt mereu lipsuri. Dar ele sunt semnalate de toată lumea. Poate că, pentru unii dintre noi, ele sunt prea mari, unii nu vor să accepte nici măcar absența unei feșe, a unui pansament. Nu știu mai mult de atât. Este un subiect pe care ei trebuie să-l reglementeze cu direcția spitalului și cu propria lor conștiință de a-și face în continuare datoria“.

Într-un comunicat trimis presei, conducerea spitalului sugerează că reacția medicilor este pur subiectivă, întrucât sunt anchetați penal: „După analiza răspunsurilor pe care urmează să le primim vom fi în măsură să precizăm dacă într-adevăr există condiţii şi riscuri care să se manifeste doar pe parcursul gărzilor, nu şi în timpul normal de lucru al celor șapte şi care să justifice această atitudine – sau este doar o reacţie pur subiectivă la sesizări depuse la Parchet cu privire la posibile abateri de natură penală a cinci dintre cei șapte semnatari“.

Până la 30 octombrie, gărzile spitalului sunt acoperite, a mai spus Bica. „Demisiile sunt date cu 1 noiembrie. Până la 30 octombrie este de datoria managerului spitalului, a comitetului director să găsească o soluție, astfel încât medicii să-și continue activitatea atât la program normal, cât și în gărzi. Eu cred că vor reuși. Soluții se găsesc întotdeauna. Doar în cazul în care există rea-voință nu se găsesc. Într-adevăr, trebuie să te zbați puțin, pentru că sunt situații în care nu ai una, alta, și te agiți puțin, împrumuți de la altă secție, nu știu. Oamenii nu au suferit din cauza lisei de materiale sau de medicamente. Până la urmă, soluții s-au găsit. Dar, sigur, asta înseamnă și un pic de efort din partea noastră. Poate alții nu vor neapărat să se zbată, considerând că este, legal vorbind, obligația managementului să asigure toate condițiile. E o chestiune de interpretare și un mod de a-ți face datoria“, a mai spus doctorul Bica.

Întrebat dacă – în ipoteza în care medicii în discuție nu vor renunța la demisii – spitalul are resurse de a mai asigura gărzile și după 1 noiembrie, Bica a răspuns: „Cred că Chirurgia Plastică mai are medici angajați care să poată să țină programul de gărzi“.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite