Ce înseamnă declararea epidemiei de gripă, măsură de care România este tot mai aproape

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Ţara noastră e la un pas de declararea epidemiei de gripă, aşa cum au făcut deja Bulgaria şi Ungaria, unde s-au închis sute de şcoli, iar spitalele au intrat în carantină.

Aflată în a doua săptămână endemică, România este la un pas de declararea epidemiei de gripă. Ţara noastră ar putea ajunge, astfel, într-o situaţie similară cu cea din 2009, când virulenţa gripei de tip A a determinat autorităţile sanitare să declare nu epidemie, ci pandemie de gripă. România s-ar alinia cu statele vecine: Bulgaria a declarat epidemie de gripă în 14 regiuni, adică în jumătate din ţară şi peste 1.000 de şcoli au fost închise iar vizitele aparţinătorilor în spitale şi operaţiile planificate au fost amânate de autorităţi. 

Situaţia e şi mai îngrijorătoare în Ungaria, unde s-a decis declararea epidemiei de gripă la nivel naţional, după ce a fost îndeplinit criteriul esenţial stabilit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru declararea unei epidemii: a fost depăşit numărul de 1.500 de îmbolnăviri la suta de mii de locuitori. Chiar şi în localităţile unde nu au fost înregistrate cazuri de gripă, accesul în anumite secţii de spital a fost interzis. 

Deşi nu este departe de Bulgaria şi Ungaria, ţara noastră nu îndeplineşte încă toate condiţiile pentru a declara epidemie de gripă, cu toate că numărul deceselor depăşeşte orice aşteptare a autorităţilor: 34 de morţi. „Ne comportăm ca şi cum am fi declarat epidemie de gripă”, atrage atenţia ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Vineri, zi liberă pentru elevi

O măsură în acest sens a fost suspendarea cursurilor în toate şcolile, iniţiativă aparţinând Ministerului Sănătăţii şi agreată de Ministerul Educaţiei Naţionale, care a elaborat un ordin de ministru în acest sens. Concret, elevii stau acasă şi vineri, după ce joi au fost liberi prin prisma faptului că 24 ianuarie este decretată zi liberă.  

„Suspendând cursurile nu înseamnă că mergem în colectivităţi, adică în centre comerciale sau în alte locuri aglomerate. Trebuie să înţelegem că suntem în plin sezon gripal. Nu suntem încă în epidemie. Avem două săptămâni la rând, două săptămâni epidemice. În momentul în care avem trei, declarăm epidemie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. 

Potrivit acesteia, imediat ce elevii se reîntorc la şcoală, va continua şi triajul epidemiologic în unităţile de învăţământ. „Recomand părinţilor să pună accent în continuare pe măsurile igienico-sanitare”, a explicat oficialul, adăugând că începând cu săptămâna viitoare, deciziile de suspendare a orelor de curs pe o perioadă limitată de timp se vor aplica punctual, în locurile unde circulaţia virusului gripal este mai intensă. 

Sindicalişti şi medici: „Măsura e de bun augur”

Reacţia sindicaliştilor din învăţământ la măsura comună luată de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei Naţională nu a întârziat să apară. „E un act de mare responsabilitate faţă de elevi”, a apreciat Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Acesta a explicat însă că „orele vor fi recuperate” de elevi până la sfârşitul anului. La fel ca sindicaliştii din educaţie, medicii de familie spun că iniţiativa Ministerului Sănătăţii este una de bun augur, în condiţiile în care copiii din colectivităţi sunt printre cei mai expuşi la virusul gripal. „Se va limita răspândirea epidemiei”, au apreciat medicii, care spun însă că este nevoie de o a treia săptămână epidemică pentru ca declararea epidemiei să se poată face oficial. 

Când se declară epidemia de gripă

Mai exact, epidemia de gripă se declară dacă există trei săptămâni endemice la rând, adică în care numărul de cazuri diagnosticate să depăşească numărul de cazuri estimate cu 20%. O soluţie pentru a nu se ajunge în această situaţie o reprezintă vaccinarea antigripală. 

„Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei, de aceea am decis să suplimentăm numărul de vaccinuri gripale pentru a oferi protecţie unui număr cât mai mare de persoane din categoriile de risc, pentru care asigurăm vaccinarea gratuită. Vom urgenţă procedurile de achiziţie şi estimăm că săptămâna viitoare poate începe distribuirea acestora către medicii de familie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. 

Măsuri de siguranţă pentru populaţie

Oficialul spune însă că sunt şi o serie de măsuri pe care trebuie să le îndeplinească populaţia pentru a preveni îmbolnăvirile. Spre exemplu, consultaţia la medicul de familie este esenţială pentru simptome care sugerează gripa. Medicul de familie poate astfel stabili o indicaţie pentru spitalizare. 

De asemenea, cei care au simptome asemănătoare gripei sunt sfătuiţi să se izoleze la domiciliu. Totodată, se recomandă respectarea etichetei tusei şi strănutului prin utilizarea de batiste de unică utilizare dar şi igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite