"Ce, Franta si Germania au consultat pe cineva cand s-au erijat in arbitri de opinie?"
Presedintele Ion Iliescu a raspuns cu aparenta bonomie acuzatiilor formulate de omologul sau francez, "bun prieten al Romaniei, de altfel", care trebuie sa fi avut "o reactie emotionala pe care acum o
Presedintele Ion Iliescu a raspuns cu aparenta bonomie acuzatiilor formulate de omologul sau francez, "bun prieten al Romaniei, de altfel", care trebuie sa fi avut "o reactie emotionala pe care acum o regreta". "Traim in secolul 21, si nu in secolul 19, iar asemenea divergente, normale intr-o familie democratica, se discuta intre membrii ei in liniste, cu calm", a spus el. Iliescu nu intelege abordarile "arogant aristocratice", potrivit carora unii membri ai familiei europene sunt mai indreptatiti sa aiba pareri decat altii". Desigur, ar fi trebuit sa existe mai multe consultari intre membrii UE si tarile candidate pe tema Irakului, a recunoscut presedintele roman, insa vina pentru lipsa de dialog o poarta ambele parti. "Ce, Franta si Germania au consultat pe cineva cand s-au erijat in arbitri de opinie?", a replicat Iliescu. Presedintele roman crede ca ar fi util sa aiba o discutie personala cu Jacques Chirac", "pentru a lamuri lucrurile". La randul sau, premierul Nastase s-a aratat contrariat de faptul ca "suntem pusi in situatia sa alegem intre UE si NATO, intre Europa si America", cand, in realitate, Occidentul are valori comune. Si el considera criticile presedintelui francez drept "emotionale". "Si eu, cand nu ma inteleg cu sotia, ii cert pe cei doi baieti ai nostri", a spus Nastase, facand aluzie la neintelegerile in cadrul UE pe tema Irakului si sugerand ca reprosurile lui Chirac ar trebui adresate lui Tony Blair, si nu tarilor candidate. "In '91-'92 eram acuzati ca incalcam embargoul si-l sprijinim pe Saddam, acum suntem acuzati ca sprijinim America", a rabufnit Nastase. Seful guvernului de la Bucuresti crede ca "ar trebui sa beneficiem de un guidance mai bun din partea Uniunii Europene, sa avem consultari mai bune si mai dese, ca sa nu mai gresim". Nici presedintele, nici premierul nu cred ca asemenea "chestiuni pasagere" pot influenta negativ procesul integrarii Romaniei in UE. "Nici nu se pune in discutie o astfel de problema". De altfel, au spus ei, la intalnirea de ieri, cu membrii Troicii UE, nu s-au formulat astfel de critici la adresa candidatilor si nici nu s-a abordat problema diferentelor de opinii. Discutiile au fost "bune, pozitive" (Iliescu), insa ar fi fost de preferat sa aiba loc luni, in acelasi timp cu summitul UE (Nastase). "Daca am fi fost invitati ieri, la reuniunea Consiliului European, nu s-ar fi ajuns la desfasurarile acestea, in doua acte, si s-ar fi profilat mai bine acest spirit al familiei europene", a afirmat premierul. Romania isi insuseste declaratia comuna adoptata de "Cei 15" si isi asuma pozitia UE asupra Irakului, au mai asigurat oficialii romani.




















































