Câţi doctori acuzaţi de pacienţi au fost sancţionaţi anul trecut de Colegiul Medicilor din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
23 de medici au fost sancţionaţi de CMR FOTO Adevărul
23 de medici au fost sancţionaţi de CMR FOTO Adevărul

Nu mai puţin de 232 de medici au fost reclamaţi la colegiile judeţene ale medicilor în anul 2015. Dintre aceştia, doar 23 au fost sancţionaţi.

Numărul sancţiunilor a fost mai mic decât în 2014, după cum a declarat Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR). Însă, potrivit Agerpres, din cei 23 de medici sancţionaţi, 11 au primit mustrare, opt — avertisment, iar câte doi — vot de blam şi interdicţia de a exercita profesia sau alte activităţi medicale.

Sursa citată mai arată că 113 cauze au rămas nesancţionate, iar în şapte s-a retrimis dosarul la colegiul teritorial pentru adoptarea unei decizii conform prevederilor legale. În 11 cauze a fost respinsă contestaţia, iar în câte o cauză a fost retrasă contestaţia, respinsă ca nemotivată, respectiv anulată decizia adoptată de Comisia de disciplină a colegiului medicilor judeţean.

Relaţia dintre medic şi pacient trebuie să câştige influenţă şi francheţe

„Consider că ar trebui să focalizăm acţiunile breslei asupra medicinii de încredere. Apreciez că relaţia dintre medic şi pacient trebuie să câştige influenţă şi francheţe. Pacientul nu trebuie să interpreteze relaţia cu doctorul său într-un mod simplist. Medicul nu este o persoană este o instituţie. Instituţia medicului nu este una rece şi impersonală ca alte instituţii — mergi la doctor pentru că îl creditezi cu competenţă şi credibilitate”, a declarat Borcean, citat de Agerpres.

La Adunarea Generală a CMR, în cadrul căreia au fost prezentate cifrele referitoare la sancţiuni, au participat şi ministrul Sănătăţii, Patriciu Achiamaş-Cadariu dar şi consilierul de stat Loreta Păun.

„Acest corp medical care rezistă în condiţii dificile şi îngrijeşte o naţiune, uneori cu mari probleme, trebuie să regăsească acel moment în care să îşi recapete demnitatea, integritatea, dar nu formal, declarativ, ci în fapt”, a pus ministrul, conform sursei citate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite