Cât au pierdut cei mai bogaţi oameni ai lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Credeţi că aţi avut o săptămână proastă? Cei mai bogaţi oameni ai planetei au pierdut miliarde de euro din cauza scăderii înregistrate de cotaţiile companiilor pe care le deţin.

Omul cu cea mai mare avere din lume, mexicanul Carlos Slim, a devenit în doar câteva zile mai sărac cu opt miliarde de dolari, după ce portofoliul său de companii listate pe pieţele de capital s-a depreciat cu peste 9%. Potrivit calculelor realizate de Bloomberg, valoarea activelor bursiere ale lui Carlos Slim se ridică acum la 64,4 miliarde de dolari. Pe bursa din Mexic, deprecierea acţiunilor companiilor deţinute de Slim a făcut ca trei dintre acestea să fie scoase din componenţa indexului IPC.

În martie 2011, revista americană „Forbes" l-a desemnat pe Carlos Slim cel mai bogat om al planetei pentru al doilea an consecutiv. La începutul acestui an, averea lui se ridica la 74 de miliarde de dolari. Potrivit „Forbes", în ciuda crizei, ocupantul primei poziţii din top a câştigat 20 de miliarde de dolari în 2010, cea mai mare creştere din clasament. Carlos Slim l-a devansat pe magnatul Bill Gates, fondatorul Microsoft, în timp ce a treia poziţie a fost adjudecată de Warren Buffet.

CITITI SI:

Patronul Combinatului de la Galaţi a fost lovit catastrofal de bursă. În şapte zile a pierdut 3.2 miliarde de dolari

Acţiunile au revenit ieri pe plus

Gates şi Buffet s-au descurcat un pic mai bine în aceste zile. Şeful Microsoft, Bill Gates, cel mai bogat cetăţean al Statelor Unite, şi-a văzut compania pierzând nu mai puţin de şapte procente săptămâna trecută. El are o avere de 56 de miliarde de dolari, dar şi-a pierdut locul de lider mondial în 2010, după ce a donat 30 de miliarde de dolari către fundaţia sa de caritate, potrivit „Forbes". La mijlocul zilei de ieri, acţiunile Microsoft erau pe plus, înregistrând o creştere de 1,4% faţă de şedinţa precedentă.

Săptămâna trecută, valoarea fondului de investiţii Berkshire Hathaway Inc. al omului de afaceri Warren Buffet s-a depreciat cu 3,9%. Acţiunile au continuat să scadă şi luni, dar pe parcursul zilei de ieri cotaţiile crescuseră cu aproape 4%. Buffet avea la începutul acestui an o avere de 50 de miliarde de dolari, susţin specialiştii de la „Forbes". Anul trecut, el şi-a crescut averea cu 15%, adăugând încă trei miliarde de euro.

Un alt bogat al planetei pe care furtuna din aceste zile l-a lăsat mai sărac este Lakshmi Mittal, mogulul oţelului. Acţiunile companiei pe care o conduce, ArcelorMittal, au pierdut nu mai puţin de 42% din februarie până acum, scriu jurnaliştii de la Bloomberg, menţionând că au ales drept referinţă luna când acţiunile companiilor industriale erau la niveluri-record. Ieri, cotaţiile ArcelorMittal crescuseră cu peste 3%. Indianul Lakshmi Mittal este cotat de „Forbes" cu o avere de 31 de miliarde de dolari. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite