Casa de lângă lac
0Dr. Kate Foster (Sandra Bullock) simte că este timpul pentru o schimbare în viaţa sa şi părăseşte Illinoisul unde şi-a încheiat rezidenţiatul şi se angajează la aglomeratul spital din
Dr. Kate Foster (Sandra Bullock) simte că este timpul pentru o schimbare în viaţa sa şi părăseşte Illinoisul unde şi-a încheiat rezidenţiatul şi se angajează la aglomeratul spital din Chicago. Unicul lucru de care îi pare rău este frumoasa casă pe care ea a închiriat-o. Kate lasă şi un bilet în cutia poştală pentru următorul chiriaş al casei, rugându-l să trimită mai departe scrisoarea sa şi notând că urmele inexplicabile de labe de animal pe care el ar putea să le observe în faţa uşii erau acolo când ea s-a mutat în casă.
Dar când chiriaşul soseşte, el observă ceva cu totul diferit. Alex Wyler (Keanu Reeves), un arhitect talentat, dar frustrat care lucrează la un şantier de construcţii din apropiere, găseşte casa de lângă lac foarte rău neglijată, prăfuită, murdară şi cu buruieni. şi nicăieri niciun semn de urme de labe de animal. El nu ia în considerare biletul lui Kate până când, câteva zile mai târziu, în timp ce vopsea digul bătut de vreme, el vede un câine străin alergând peste vopseaua proaspătă şi după aceea către intrarea în casă, lăsând exact urmele despre care ea zicea că le va găsi Cei doi încep să corespondeze şi află că trăiesc aceeaşi zi, însă la distanţă de doi ani. Hotărâţi să descopere misterul care se află în spatele acestei legături extraordinare, ei sfidează soarta, aranjând să se întâlnească.























































