Casa Alba - actionata in justitie pentru retinere de documente in cazul Enron
General Accounting Office (GAO), echivalentul american al unei Curti de Conturi, si-a anuntat, miercuri, intentia de a actiona in judecata Casa Alba pentru a putea obtine documente legate de
General Accounting Office (GAO), echivalentul american al unei Curti de Conturi, si-a anuntat, miercuri, intentia de a actiona in judecata Casa Alba pentru a putea obtine documente legate de discutiile cu membrii conducerii companiei Enron. Intr-o scrisoare publicata pe pagina de Internet a GAO, institutie subordonata Congresului, directorul GAO, David Walker, declara ca "toate tentativele de a ajunge la un acord rezonabil si rational, inclusiv reducerea campului cererii noastre, au fost respinse si am epuizat toate resursele statutare pentru a gasi o solutie la cererea noastra". "In consecinta, singurul recurs posibil este de a depune plangere in fata tribunalului federal din Districtul Columbia sau de a renunta la drepturile de acces la aceste documente", scrie David Walker intr-o scrisoare trimisa presedintelui Statelor Unite si vicepresedintelui Richard Cheney. Casa Alba refuza sa transmita GAO documentele privind un grup de lucru in domeniul energiei, creat anul trecut in jurul vicepresedintelui Cheney pentru a defini politica administratiei Bush in domeniul energiei. Acest grup a avut intrevederi cu membri ai conducerii Enron, gigantul energetic al carui faliment a provocat un scandal de anvergura peste Ocean. Este pentru prima data cand GAO lanseaza o actiune in justitie impotriva puterii executive.





















































