Carnetul cu notele adevarului
04 Mihail HărdăuMinistrul educaţiei, Mihail Hărdău, nu a reuşit să realizeze o anchetă administrativă competentă în urma incidentului de la testele naţionale şi nici nu a luat nici o
4 Mihail Hărdău
Ministrul educaţiei, Mihail Hărdău, nu a reuşit să realizeze o anchetă administrativă competentă în urma incidentului de la testele naţionale şi nici nu a luat nici o măsură împotriva vinovaţilor. În afară de doamna Paloma Petrescu, demisă de premierul Tăriceanu, şi de directorul SNEE, Adrian Stoica, demis de Hărdău, nici o persoană din comisia de distribuire a subiectelor nu a primit vreo sancţiune administrativă. În plus, raportul domnului Hărdău e plin de neadevăruri.
10 Dumitru Matei
Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, Dumitru Matei, este decis să elimine testele naţionale, care nu se justifică la finalul clasei a VIII-a. Întrucât învăţământul obligatoriu este de 10 clase, un examen este mai justificat la finalul clasei a X-a decât la finalul clasei a VIII-a.
7 Uniunea Studenţilor din România
Studenţii au cerut CNSAS să verifice dacă rectorii au făcut poliţie politică. Lista rectorilor este incompletă. Pe această listă sunt trecuţi rectorii universităţilor de stat, dar lipsesc rectorii universităţilor particulare, care sunt numiţi şi care se supun aceloraşi reguli pe care trebuie să le respecte şi cei de la stat.























































