Carne de cal, etichetată ca vită, a fost găsită şi în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carnea de cal a fost găsită într-un depozit de lângă Bucureşti FOTO Arhivă
Carnea de cal a fost găsită într-un depozit de lângă Bucureşti FOTO Arhivă

Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi cei ai Corpului de Control al Ministerului Agriculturii au descoperit într-un depozit de lângă Bucureşti aproape 100 de kilograme de carne tocată de cal etichetată drept carne de vită, informează secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, citat de Agerpres.

Achim Irimescu a precizat că inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor vor continua controalele la toţi agenţii economici din domeniu.

„Am depistat ieri (marţi n.r) un lot de 100 de kilograme de carne de cal etichetat fals ca fiind carne de vită de un comerciant din Bucureşti. Carnea de cal a plecat corect din unitate. Noi am verificat toate unităţile şi nu am găsit nereguli, dar după ce iese pe poarte unităţii, comerciantul poate face ce vrea. Am luat toate măsurile şi vom continua controalele, împreună cu ANSVSA, inclusiv la agenţii economici”, a declarat Achim Irimescu.

România a fost atrasă într-un scandal monstru săptămâna trecută, după ce britanicii au descoperit lasagna preparată cu carne de cal, etichetată drept carne de vită. Imediat, firma franceză Spanghero, cea care a livrat carnea tocată pentru produsul finit lasagna, a anunţat că a fost înşelată de către abatoarele din România, de la care ar fi achiziţionat carne de vită. Scandalul părea că ne va scădea credibilitatea pe piaţa europeană, dar reacţia promptă a autorităţilor, investigaţiile jurnalistice şi ancheta oficialilor de la Bruxelles au arătat contrariul: România nu are nicio vină în acest caz şi a fost învinovăţită pe nedrept. Vinovatul a fost identificat: chiar firma Spanghero.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite