Cariera politica a Robertei Anastase - finantata de parinti | adevarul.ro

Cariera politica a Robertei Anastase - finantata de parinti

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Deputat, membru al delegatiei de observatori la Parlamentul Europei, secretar executiv al PD si cetatean de onoare al statului Nebraska si al orasului Maryland, din Statele Unite, aceasta este cartea

Deputat, membru al delegatiei de observatori la Parlamentul Europei, secretar executiv al PD si cetatean de onoare al statului Nebraska si al orasului Maryland, din Statele Unite, aceasta este cartea de vizita a Robertei Anastase la varsta de 29 de ani.
Locul II la Miss Romania
Imediat dupa facultate, cand a inceput sa lucreze, castiga 500 de dolari pe luna, un salariu fabulos pentru anul 1998. Intre 2002 si 2003 insa, cand s-a ocupat aproape in exclusivitate de politica, precum si in campania electorala din 2004, parintii sunt cei care au ajutat-o. ,Investim in tine nonstop pentru ca stim ca facem un lucru bun, pentru ca investitia asta chiar merita si te va ajuta in viata", povesteste Roberta Anastase modul in care au privit parintii ei aceasta situatie. A inceput sa guste din politica la 15 ani, atunci cand o prietena a dus-o sa viziteze sediul FSN din Ploiesti, unde tocmai se dadea o petrecere. I-a placut, i s-a parut ca aici se petrec lucruri importante si, in plus, a regasit aici si o cunostinta. Urmare a acestor prime experiente politice, cand a terminat liceul, s-a gandit sa dea examen la politologie, dar acest profil se preda doar la Cluj. S-a inscris la Bucuresti, la facultatea de sociologie. A inceput sa lucreze din primul an de facultate pentru unul din cei mai cunoscuti consilieri politici de pe piata: Dorel Sandor. Roberta Anastase a activat doi ani la Centrul de Studii Politice si Analiza Comparativa, condus de Sandor, unde facea analize de presa. ,Am invatat, in primul rand, cum sa inteleg un joc politic, cum se asterne pe hartie o scena politica si mai departe, in facultate, eu m-am specializat in analiza politica", descrie Anastase experienta ei la ONG-ul lui Dorel Sandor. Un episod peste care Roberta Anastase pare ca vrea sa treaca este cel din 1995, cand a fost aleasa pe locul doi la concursul Miss Romania si a ajuns, ulterior, chiar Queen of Europe. Privind in urma, singurul castig pe care-l vede in acest episod este ca a vizitat mai multe tari. Intrebata daca a ajutat-o si in politica, raspunde sec: ,Nu". A terminat facultatea in 1998 si, din trei oferte, a ales-o pe cea mai bina platita: director pentru relatii publice la un holding care se ocupa de constructii, turism si produse alimentare.
Pe listele lui Basescu
In 2000, a inceput sa-si dea seama ca prefera cariera politica in locul banilor, asa ca a acceptat un post de consilier al proaspatului ministru al transporturilor, Anca Boagiu. Tot atunci a avut si prima experienta electorala, candidand la Bucuresti pe listele PD pentru Camera Deputatilor. Aceasta era ,lista lui Basescu", denumita astfel pentru ca toti candidatii erau tineri. Roberta Anastase era pe pozitia sapte si au fost alesi doar primii patru, asa ca din 2001 a devenit doar expert parlamentar, fiind angajata de unul din cei care prinsesera un loc in Camera Deputatilor. Tot atunci s-a decis sa-si mute toata activitatea la Ploiesti, unde a fost aleasa vicepresedinte al organizatiei judetene. In aceasta perioada a inceput sa se specializeze in chestiuni de tineret, fiind vicepresedinte al Consiliului Tineretului din Romania. ,Aveam si o firma, saraca!, in-fiin-tata in anul trei de facultate, pe care ba o administram eu, ba i-o dadeam mamei", mai povesteste deputatul PD. In 2004 a fost aleasa in Parlament pe listele PD din judetul Prahova. In cele noua luni de activitate parlamentara, a depus mai multe initiative legislative. Una din acestea, prin care studentii admisi la universitatile de stat isi pot pierde dreptul de a studia gratuit daca nu indeplinesc anumite criterii de performanta, a devenit, din iulie, lege. Din octombrie face parte din grupul de observatori la Parlamentul European, activand in comisia de politica externa. Ea nu este insa decisa sa candideze, in 2006, la alegerile pentru desemnarea viitorilor europarlamentari romani, intrucat isi da seama ca centrul de greutate al politicii ramane in Romania.

Top articole

Partenerii noștri