Cardul european de asigurat, pentru urgenţe în ţările UE
0Mirela Dădăcuş
fi obligată să achite contravaloarea tratamentului şi îşi va recupera banii de la posesorul cardului.
Cetăţenii din Uniunea Europeană vor primi, la rândul lor, asistenţă gratuită în România, dacă au o urgenţă medicală, dar vor trebui să plătească orice altă consultaţie.
Cardul poate fi obţinut, în şapte zile, pe baza unei cereri-tip, depusă la Casa judeţeană de asigurări de sănătate, fără a mai fi nevoie de o altă asigurare de sănătate pe durata călătoriei. La cererea-tip se vor alătura o copie după buletinul sau cartea de identitate şi dovada că s-a plătit contribuţia de asigurat, adică o adeverinţă de salariat, un talon de pensie sau alt act specific, după caz. Pentru minorii sub 14 ani, în locul copiei după cartea de identitate se va depune o copie după certificatul de naştere.
Cardul are o valabilitate de şase luni şi va conţine o serie de date despre posesor - numele, prenumele, numărul personal de identificare - şi despre instituţia emitentă, precum şi data expirării, fără însă să cuprindă şi informaţii medicale.
Cardul nu se poate obţine în avans
Primirea cererilor de eliberare a cardului la casele teritoriale de asigurări de sănătate este posibilă începând cu prima zi lucrătoare a anului viitor.
Prin urmare, cei care pleacă peste hotare chiar în primele zile ale anului 2007 nu vor putea primi cardul în avans, deoarece, de-abia după aderarea României la Uniunea Europeană, CNAS va primi de la Bruxelles numărul european de identificare, ce trebuie înscris obligatoriu pe card. Un alt impediment pentru eliberarea cardurilor în avans este legea internă referitoare la acest document, respectiv titlul IX din Legea 95/2006, care intră în vigoare tot pe 1 ianuarie 2007.
Preşedintele CNAS, dr. Cristian Vlădescu, estimează că în 2007 vor fi eliberate în jur de două milioane de carduri, atrăgând atenţia că de această facilitate nu pot beneficia cei care nu şi-au achitat la zi contribuţia la FNUASS.
Totodată, cardul nu dă dreptul posesorului să beneficieze de tratamente în străinătate pentru problemele de sănătate preexistente călătoriei. În cazul în care asiguratul pierde cardul în ţară, poate solicita eliberarea unuia nou. Mai multe amănunte despre card se pot afla de pe site-ul dedicat www.ceass.ro.























































