Capcane pentru presă

Ioan Mateijurnalist

şi comentariile docte ale analiştilor rezultă că fostul premier a furat non-stop, că nu a făcut altceva decât să-şi acopere fiecare centimetru de zugrăveală cu tablouri scumpe şi obiecte de colecţie. Contează mai puţin ce va spune justiţia.
Apoi, camera se mută spre DNA, focalizează pe Patriciu: iarăşi declaraţii incendiare, atacuri la preşedinte, la grupurile de interese, evident altele decât cele aflate sub lupa procurorilor, prim-planuri cu Patriciu fumând, mâncând, lăcrimând. Reporterii contabilizează scrupulos fiecare înfăţişare a magnatului petrolului la audieri, au fost douăzeci, spun unii, nouăsprezece, corectează concurenţa, lumea se miră şi suspină, săracu Patriciu, în loc să-l lase să muncească, procurorii îl hărţuiesc, precis, sigur, sută la sută este mâna lui Băsescu. A doua zi, iarăşi filmări la DNA, cu Tender în rolul principal. Orele trec, relatările în direct sparg grila de programe cu "ediţii speciale", lumea face pariuri, va fi ori nu priponit Tender. Urmează Marian Iancu, se pregăteşte Micky şpagă, Maria Vlas tocmai le-a mulţumit judecătorilor pentru ultima condamnare. Justiţia, ştim bine, este coruptă, nici nu mai contează cum se va pronunţa.
Pe holurile parlamentului se joacă aproximativ aceeaşi piesă. O vorbă aruncată în vânt de către un parlamentar devine cap de ediţie pentru toate emisiunile de ştiri: se sparge coaliţia, PD-ul vrea anticipate, conflictul dintre palate se acutizează. Câţiva dintre parlamentari au învăţat lecţia: când vor să fie văzuţi la televizor de soţiile şi rudele rămase în provincie ies "pe sticlă" şi fac declaraţii. Părerile lor se transformă în certitudini, presupunerile şi bănuielile devin informaţii. Bulgărele creşte, ghemul se destramă, fiecare declaraţie trebuie completată cu informaţii din tabăra cealaltă, cei atinşi cer dreptul la replică. De ce nu reacţionează instituţiile statului, se întreabă domnişoara reporter, sigur au ceva de ascuns, sursele mele ştiu ce spun, iată, au trecut zece ore şi nicio reacţie!
E mâna securiştilor, ne spune domnul Ticu Dumitrescu, nimic nu mişcă în ţară fără ştirea lor, le este frică de Europa, se tem că nu vor mai putea fura ca până acum, Băsescu îi protejează.
Un lanţ uman în jurul CNSAS, ce frumos, câtă moralitate, se scandează Ti-cu, Ti-cu!, tinerii aceştia puri şi frumoşi şi curaţi, nenorocitul de Turianu, de ce am murit noi la Revoluţie! Reporteriţele sunt transfigurate, ce frumos vorbeşte domnul Ticu! Voi m-aţi salvat, presa, fără ajutorul vostru nu aş fi făcut nimic, fetelor, vreau să-i transmit lui Băsescu că pe mine nu mă sperie nimeni. Căutaţi-l pe Lazea, omul a fost şantajat, arăta de parcă ar fi stat o noapte în beciurile Securităţii, precis l-au intimidat, nu recunoaştem rezultatul alegerilor. şi Lazea nu mai vine…
Microfoanele îl sufocă pe domnul Ticu, fetele concurează în întrebări deştepte, de pe margine se scandează, apar ca din pământ pancarte cu "Băsescu şi ai lui - securiştii neamului". Nimeni nu îndrăzneşte să întrebe despre legalitatea şi corectitudinea alegerilor de la CNSAS, valabile sunt doar contestaţiile, să vină preşedintele, până şi Turianu ar fi dispus să demisioneze dacă ar primi un telefon de la Băsescu. "Votul din CNSAS reprezintă o conspiraţie pentru ascunderea adevărului", spune premierul Tăriceanu şi se declară hotărât să schimbe legea. Până când va ieşi cine trebuie la vot. Presa a intrat în joc şi a căzut în capcană, puţini au fost cei care au înţeles că la mijloc sunt doar interese politice de doi bani.
Cine nu-l apără pe domnul Dumitrescu este imoral, pedist, pesedist, securist. Nu contează că democraţia înseamnă să te supui rezultatului votului, contează să iasă cine vrem noi. La coş cu regulile democraţiei, trăiască principiile noastre!