Cancelarul Germaniei asigura Bulgaria ca aderarea sa la UE nu va fi intarziata din cauza Romaniei
0Germania sustine eforturile Bulgariei de a adera la UE si estimeaza ca negocierile cu aceasta tara s-ar putea incheia inainte de 30 iunie 2004, a declarat, joi, cancelarul Gerhard Schroeder, care a
Germania sustine eforturile Bulgariei de a adera la UE si estimeaza ca negocierile cu aceasta tara s-ar putea incheia inainte de 30 iunie 2004, a declarat, joi, cancelarul Gerhard Schroeder, care a apreciat ca Bulgaria nu trebuie sa fie afectata de intarzierile altor state. "Suntem de acord sa oferim ajutor Romaniei pentru a-si atinge obiectivul. Dificultatile care mai exista trebuie depasite, dar, pe de alta parte, Bulgaria nu trebuie sa sufere din cauza altor tari", a subliniat cancelarul, la sfarsitul unei intalniri cu premierul bulgar Simeon de Saxa Coburg. "Bulgaria a inregistrat progrese substantiale in negocierile de aderare, astfel incat poate fi sigura ca se va integra in 2007. De asemenea, exista mari sanse ca negocierile sa se incheie inainte de 30 iunie, in timpul presedintiei irlandeze", a apreciat Gerhard Schroeder. Bulgaria si Romania au depus o candidatura comuna pentru aderarea la Uniunea Europeana in 2007, dar negocierile cu Bucurestiul au cunoscut unele dificultati in ultimele luni, comenteaza AFP. Autoritatile de la Bruxelles au criticat de mai multe ori coruptia din Romania si intarzierea in privinta reformei din justitie. Si Croatia spera sa se integreze in UE in 2007, impreuna cu Romania si Bulgaria. Unii experti si responsabili europeni apreciaza insa ca, dupa extinderea de la 1 mai, nu trebuie precipitat ritmul noilor aderari, tinand cont de dificultatile de a gestiona o Uniune cu 25 de membri.























































