CAMPANIE Generaţia pierdută, în căutarea identităţii profesionale. Cei mai mulţi tineri consideră că singurul avantaj al şcolii este diploma de studii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nivelul stimei de sine la tineri este mai jos decât la celelate categorii FOTO Adevărul
Nivelul stimei de sine la tineri este mai jos decât la celelate categorii FOTO Adevărul

Deşi consideră că pentru a fi medic merită să faci toate sacrificiile necesare, dat fiind faptul că le asigură prestigiu şi respect în acelaşi timp, mulţi dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 - 24 de ani preferă meseriile şi consideră că diploma este singurul avantaj cu care rămân după finalizarea studiilor. Aceştia sunt nehotărâţi în privinţa parcursului profesional şi se află în căutarea identităţii profesionale.

Aşa arată studiul „Meserii pentru România”, realizat de D&D Research, conform căruia mulţi tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani ar alege ocupaţia de artist în condiţiile în care nu ar avea nevoie de bani pentru a se putea întreţine.

Mai exact, 14,6% din tineri se văd actori, dansatori sau pictori, în timp ce 5,1% din ei ar opta pentru meseria de şofer. Acelaşi procent ar opta pentru munca într-un salon, ca şi frizer sau coafeză, iar 3,8% ar prefera să facă o carieră din sport. Puţini sunt cei care ar dori să fie barmani sau ospătari, arată sondajul.

Dacă tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani preferă meseriile şi nu pun foarte mult preţ pe diploma obţinută de la facultate, situaţia se schimbă atunci când privesc în perspectiva la o potenţială ocupaţie pentru copilul lor. Cei mai mulţi respondenţi - 13,4% - şi-ar dori ca odraslele lor sa lucreze în domeniul juridic, ca şi avocaţi, jurişti sau notari. 10,8% şi-ar vedea copiii consacraţi în domeniul sportiv şi 10,2% din respondenţi ar vrea ca urmaşii lor să devină medici.

Deşi susţin că respectă meseria de profesori, tinerii ar evita să practice meseria de dascăl. De asemenea, tinerii nu vor să lucreze în vânzări dar nici în domeniul medical, mai arată cercetarea.
 
Paradoxal, persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani consideră că meseria de medic este cea mai respectată la ora actuală. Concret, 22,3% din persoanele chestionate consideră că a fi medic înseamnă a primi respect din partea celorlalţi. În categoria meseriilor respectate, tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani au inclus ocupaţia de profesor şi pe cea de avocat. În opinia tinerilor, poliţiştii şi inginerii sunt de asemenea respectaţi.

De altfel, tinerii consideră că meseria de doctor este esenţială pentru bunul mers al lumii. În consecinţă, 13,1% din tinerii cu vârste între 18 şi 25 de ani sunt de această părere. Tinerii au plasat meseria de IT-ist pe locul doi iar pe locul trei pe cea de profesor. Pe de altă parte, progresul şi dezvoltarea României pot fi asigurate de profesori, agricultori şi politicieni, conform aceleiaşi categorii de respondenţi.

Mai exact, 10,5% din ei mizează pe profesori, 10,2% mizează pe agricultori şi 9,6% pe politicieni. La polul opus, tinerii sunt de părere că directorii şi cei care lucrează în domeniul juridic sunt meseriile care nu pot pune umărul la dezvoltarea ţării.

Procentul tinerilor care consideră că ocupaţia de medic este într-un real pericol se apropie de 30%, potrivit studiului citat. De asemenea, aproape 10% din respondenţii amintiţi spun că spitalele din ţară noastră riscă să ramână fără asistenţi medicali. O altă meserie catalogată a fi „în pericol” este cea de constructor.

Totuşi, cea mai de succes ocupaţie este cea de doctor, potrivit tinerilor. Tot de succes, în opinia acestora, este ocupaţia de avocat, respectiv cea de artist. În ceea ce priveşte meseriile care nu sunt suficient respectate de români, tinerii consideră că cei mai nedreptăţiţi sunt profesorii, urmaţi de medici. În acelaşi timp, tot meseria de medic este cea care merită cele mai multe sacrificii, susţin respondenţii la studiu. Mai exact, 33,7% din tineri sunt de această părere.

Aceeaşi tineri consideră că medicina este un domeniu de viitor, alături de domeniul IT şi de cel tehnic. Referitor la avantajele aduse de sistemul educaţional, cei mai mulţi tineri se rezumă la a menţiona diploma de studii, fără de care nu sunt băgaţi în seamă atunci când sunt în căutarea unui loc de muncă.

Cercetarea mai arată că tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani susţin că o meserie se poate învăţa cel mai bine în zilele noastre la şcolile de meserii, potrivit răspunsurilor furnizate de 31,2% din cei chestionaţi. Pe de altă parte, 28,7% din respondenţi spun că meseria se învaţă la locul de muncă, prin ucenicie, iar 40% consideră că meseria se învaţă chiar la locul de muncă, dar prin pregătire.

Tinerii care au absolvit studii superioare se declară mulţumiţi de profesia pe care şi-au ales-o, motivând că fac ceea ce le place.

Pe aceeaşi temă:

CAMPANIE Românii se visează artişti, medici sau profesori

CAMPANIE Ce cred românii despre meseriile lor. Unde îşi văd părinţii copiii vs unde se văd tinerii de astăzi

STUDIU Tinerii vor o calificare profesională, dar părinţii le pregătesc un viitor de „gulere albe”

ADMITERE FACULTATE 2014 S-a dat admiterea la „meseria de Mircea Badea“

ADMITERE PROFESIONALĂ 2014 Meseriile cele mai căutate de elevii de clasa a VIII-a: mecanic auto şi chelner

VIDEO Lecţie la „Şcoala Altfel”. Meseriile de viitor, magnet la profesională

ADMITERE LICEU 2014 Concurenţa de la profesională depăşeşte prejudecăţile societăţii

VIDEO ADMITERE LICEU 2014 Noutăţile şi avantajele şcolii profesionale: şansa la o meserie, inclusiv în multinaţionale



 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite